Agenția Națională Antidrog, prin Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Suceava, a demarat, la nivel local, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava, concursul național „Mesajul meu Antidrog”, ediția a XII-a, eveniment organizat în scopul menținerii la un nivel scăzut a consumului de droguri în rândul tinerilor. Concursul cu tema „Colorează-ți viața altfel… fără droguri!” se adresează elevilor din învățământul gimnazial și liceal.
Concursul se desfășoară în perioada februarie-mai 2015, etapa județeană fiind programată în intervalul 23 februarie – 8 mai 2015. Concursurile între elevi se vor desfășura pe secțiunile eseu literar, film de scurt metraj și spot, arte vizuale și sport.
Subcomisarul de poliție Simona Sidoriuc, coordonatorul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Suceava, a explicat scopul final al acțiunii: „Antrenarea populației școlare în activități prin care aceasta să-și exprime prin diverse forme opinia și atitudinile față de consumul de tutun, alcool și droguri, conștientizând în acest fel și consecințele negative asociate acestora, este o prioritate în condițiile în care una din problemele actuale ale societății românești o constituie creșterea cererii de droguri în rândul populației generale, îndeosebi în rândul elevilor.”
Informații despre regulamentul concursului se pot obține prin intermediul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Suceava. De asemenea, lucrările și fișele de înscriere completate se primesc la sediul instituției de pe str. Petru Rareș, nr. 5, în incinta Camerei de Conturi Suceava, et. 2, camera 23, sau pot fi trimise pe adresa de e-mail cpeca.suceava@ana.gov.ro.
Câștigătorii etapei județene vor participa ulterior la întrecerea națională a concursului. Cei mai buni dintre cei mai buni vor fi premiați în cadrul unei tabere organizate de Ministerul Tineretului și Sportului în iulie 2015.





