Înscrierea la examenul de bacalaureat din acest an școlar se va face cu o săptămână mai devreme față de calendarul inițial elaborat de Ministerul Educației.
Concediul forțat pe care trebuie să și-l ia angajații din învățământ în perioada 14-18 decembrie coincide cu perioada în care elevii din ultimul an de liceu ar fi trebuit să se înscrie la examenul de bacalaureat. În această situație, reprezentanții Ministerului Educației au decis ca înscrierea la examenul de bacalaureat 2010 să se facă cu o săptămână mai devreme, în perioada 7-11 decembrie, precizând și faptul că înscrierea poate continua și în perioada stabilită inițial.
În cele peste 30 de licee din județul Suceava sunt înscriși în acest an școlar 6.378 de elevi de clasa a XII-a.
Proba de verificare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română va fi susținută în intervalul 15-17 februarie, în loc de 11-13 ianuarie, cum a fost anunțat inițial.
La finalul clasei a XII-a, examenul de bacalaureat va consta în trei, respectiv patru probe scrise, în cazul elevilor care au studiat în limba maternă. Absolvenții vor da examen la limba română, o probă obligatorie corespunzătoare profilului, matematică sau istorie, și una la alegere, în funcție de profil. Nota finală de bacalaureat va fi media aritmetică a celor trei, respectiv patru, probe scrise, pentru cei care au dat examen scris și în limba maternă.
Practic, probele orale de la bacalaureatul de până acum au fost înlocuite cu evaluările din timpul anului școlar și, în plus, a fost eliminată ultima probă de bacalaureat, cea la discipline din altă arie curriculară decât cea absolvită, unde mai mult de jumătate dintre candidați alegeau proba la educație fizică.
Ministerul Educației, Cercetării și Inovării a publicat modele de subiecte pentru probele scrise și de certificare a competențelor lingvistice și digitale, conform Metodologiei de organizare și desfășurare a examenului național de Bacalaureat.
Modelele sunt postate pe site-ul http://subiecte2010.edu.ro și conțin structura subiectelor pentru ambele tipuri de probe ale examenului, precum și precizări metodologice referitoare la cerințe și la modalitățile de evaluare ale acestora.