Eveniment

Elevii Colegiului „Alexandru cel Bun” au lansat broșura turistică „Ghid de împrietenire cu Gura Humorului”



Eveniment la Gura Humorului
Eveniment la Gura Humorului

Elevii Colegiului „Alexandru cel Bun” Gura Humorului au lansat, săptămâna trecută, broșura turistică „Ghid de împrietenire cu Gura Humorului”, prilej cu care au vernisat și o expoziție de grafică și pictură.
Broșura a apărut dintr-o necesitate actuală, constatată de liceeni. Fluxul continuu de turiști, atât din alte județe ale României, cât și din țări străine, reprezintă principalul motiv al apariției ghidului. Atât varianta în limba română, cât și cea în limba engleză, vor fi dublate de versiunile online ale acestora, pentru a facilita accesarea broșurii.
Dat fiind faptul că orașul Gura Humorului a devenit stațiune turistică din anul 2005, iar pe teritoriul Bucovinei se găsesc numeroase obiective incluse în patrimoniul cultural UNESCO, îmbinarea tuturor acestor „comori ale ținutului” într-un singur ghid compact asigură o bună informare a turiștilor. Caracterul persuasiv al acesteia este dublat de cel informativ, iar cititorii își pot planifica cu un strop de inspirație următoarea vacanță în Gura Humorului. Conținutul acesteia este variat, propunând un program pe zile, locațiile fiind alese din domenii multiple: istoric, cultural, artistic sau sportiv.
Expoziția „Bucovina-captatio imaginis”
Expoziția intitulată „Bucovina-captatio imaginis”, realizată de Clubul de Arte Vizuale CAB, își propune să aducă în planul prezentului viața strămoșilor, cu toate aspectele și datinile ei.
„Vizitând expoziția poți călători în timp, trecând prin toate ciclurile unui an. De la roșul macilor de vară, la muncile agricole, înghețul iernii și tradițiile de Anul Nou, lucrările, de o coloristică accentuată, răspândesc emoțiile de bucovineni ale liccenilor. Realizarea vernisajului nu a presupus doar încercarea de redare cu acuratețe a unei imagini model, ci și trăirea evenimentului, prin apropierea de originile strămoșești”, au transmis organizatorii.
Aceștia îi invită pe cei interesați să urmărească paginile de Facebook și Instagram ale Cluburilor de Fotografie și de Arte Vizuale CAB.
Principalii parteneri ai evenimentului au fost Primăria Gura Humorului, Centrul Cultural Gura Humorului și Colegiul „Alexandru cel Bun”, care au asigurat finanțarea și buna desfășurare a proiectului.
„De asemenea, le mulțumim doamnei profesor Cristina Tudor, doamnei profesor Mihaela Botușan și domnilor profesori Florin Batîr și George Checheriță pentru ajutorul oferit la concretizarea broșurii și îi felicităm pe toți cei implicați în realizarea lucrărilor!”, au mai transmis elevii.


Eveniment la Gura Humorului
Eveniment la Gura Humorului
Eveniment la Gura Humorului
Eveniment la Gura Humorului
Eveniment la Gura Humorului
Eveniment la Gura Humorului
Eveniment la Gura Humorului
Eveniment la Gura Humorului


Recomandări

Expoziție dedicată Zilei Bucovinei, lansată de artistul Radu Bercea sub denumirea „Culorile Bucovinei”, la Gura Humorului

Expoziție dedicată Zilei Bucovinei, lansată de artistul Radu Bercea sub denumirea „Culorile Bucovinei”, la Gura Humorului
Expoziție dedicată Zilei Bucovinei, lansată de artistul Radu Bercea sub denumirea „Culorile Bucovinei”, la Gura Humorului

Sportivii Clubului Bushido Shotokan Karate-Do din Gura Humorului au făcut o figură frumoasă la Campionatul Național „Cupa României SKI” 2025

Sportivii humoreni au făcut o figură frumoasă la Campionatul Național „Cupa României SKI”
Sportivii humoreni au făcut o figură frumoasă la Campionatul Național „Cupa României SKI”

Liceeni în rol de cercetători în competiția „Investigația sociologică”. Premiul I a mers către două eleve de la Rădăuți

Liceeni în rol de cercetători în competiția „Investigația sociologică”. Premiul I a mers către două eleve de la Rădăuți
Liceeni în rol de cercetători în competiția „Investigația sociologică”. Premiul I a mers către două eleve de la Rădăuți