„Școala altfel”

Elevii au văzut cum se pregătesc pompierii în Baza de Pregătire de la Siret

Elevi de la Colegiul „Andronic Motrescu” din Rădăuți, în vizită la Baza de Pregătire a pompierilor de la Siret

Pentru al treilea an consecutiv, militarii Detașamentului de pompieri Rădăuți au derulat un proiect comun cu Colegiul „Andronic Motrescu” din Rădăuți, intitulat „O meserie pentru viață”. Astfel, în săptămâna „Școala altfel”, un grup de 28 de elevi au avut activități de pregătire în domeniul situațiilor de urgență. Timp de câteva zile, copiii au petrecut câte 8 ore alături de pompierii militari, în subunitatea salvatorilor, iar la finalul perioadei, au fost evaluați privind cunoștințele asimilate din domeniul situațiilor de urgență (incendii, cutremure, accidente, inundații, fenomene meteo periculoase, epidemii și epizootii). După perioada sărbătorilor de Paște, elevii vor derula un amplu exercițiu, la Colegiul „Andronic Motrescu” Rădăuți, în care va fi simulată o situație de urgență, iar salvatorii elevi vor fi servanți pompieri și paramedici SMURD. După exercițiu, ei vor avea ocazia să prezinte colegilor lor regulile de comportare în situații de urgență învățate în timpul pregătirii. Generalul de Brigadă Ion Burlui, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, ne-a declarat: „Ministerul Educației împreună cu Inspectoratul Școlar Județean s-au gândit ca în acest an să creeze niște module noi pentru elevi sub denumirea «Școala altfel». Trebuie să ne gândim pentru tânăra generație la noi metode de educație și una dintre probleme este ca tinerii să învețe să se ferească de pericole, să se protejeze prin intermediul unor metode pe care le pot afla de la pompieri. În toate subunitățile de pompieri din județ s-au pregătit asemenea programe și s-au transmis materiale informative. Important este ca și pompierii să se plieze pe copiii care vin, să găsească metodele și mijloacele pentru a transmite cât mai bine mesajul. De la preșcolari până la universitari, toți sunt interesați de aceste informații și mai ales de problema practică a activității de protecție și de prevenire a situațiilor de urgență. Elevii trebuie să știe că în viață se poate face orice, să nu se teamă de nimic, să creadă în ei și să meargă mai departe.”
La final, copiii vor primi din partea organizatorilor premii și diplome, precum și aprecierile colegilor, ale cadrelor didactice și, nu în ultimul rând, ale pompierilor militari, cei care au avut grijă ca ei să aibă posibilitatea să își aleagă „o meserie pentru viață”.

Recomandări

Profesori și elevi ai Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava – promotori ai excelenței europene în educația din domeniul lactatelor, prin participarea la proiectul AEDIL Dairy CoVE

Peste 450 de elevi de la „Hurmuzachi” Rădăuți, față în față cu specialiștii: cum să spui „Nu” dependenței

Iulia Hlamagă, elevă a Liceului Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, a câștigat Marele premiu la Concursul Național de Poezie „Iulia Hasdeu”

Patru Certificate Naționale de Calitate eTwinning pentru Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni