Nouă elevi ai Colegiului Tehnic „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului și un elev al Colegiului Național „Ștefan cel Mare” din Suceava au participat la prima etapă a Concursului Național de limba engleză „Quest”, care a avut loc la Baia Mare. Concursul a fost organizat de Colegiul Tehnic „George Barițiu” din Baia Mare și s-a adresat elevilor care studiază limba engleză două ore pe săptămână. La concurs au participat 109 elevi din 10 județe ale țării, sucevenii întorcându-se cu un premiu III și o mențiune.
Eleva Dranca Iulia Ioana de la Colegiul Tehnic „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului a obținut premiul III, cu 92 de puncte, iar eleva Rusu Carmen Miruna, de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” , a obținut mențiune cu 83 de puncte.
Primăria din Gura Humorului a asigurat transportul, iar în drumul spre Baia Mare elevii au făcut un popas la Borșa, apoi la Mănăstirea Bîrsana .