168 elevi, îndrumați de 74 de cadre didactice, din 12 școli speciale, au participat sâmbătă, 6 aprilie 2019, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Suceava, la concursul interjudețean “Armonie prin artă populară și tradiții”, ediția X-a. Concurs are drept scop integrarea socială și cultural-artistică a copiilor/elevilor cu CES, realizată prin valorificarea tradițiilor, a obiceiurilor și a artei populare. Coordonatorii acestui concurs au fost insp. I:J Suceava prof. Ionel Dumistrăcel, director prof. Lupașcu Gabriela Mihaela, dir. adj. prof. Cristina Clim, dir. adj. prof. Cocari Dorina, Pintilie Raluca – coordonator de programe și proiecte educative, prof. Carmen Mahalu, prof. Croitoriu Nicoleta și prof. Bolohan Mihăiță. Pentru buna desfășurare a acestei acțiuni, pe lângă echipa coordonatoare, au fost implicate încă 30 cadre didactice de la CSEI Suceava. Partenerii implicați în desfășurarea concursului au fost: Palatul Copiilor Suceava, Complexul Muzeal Bucovina Suceava, Școala Populară de Artă “Ion Irimescu” Suceava, Centrul Cultural Bucovina Suceava, CCD Suceava, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Suceava și Carrefour Suceava.Concurenții au excelat la cusături tradiționale, încondeiere ouă, pictură religioasă (icoane pe sticlă și pe lemn), curelărie (obiecte din piele ornamentate prin cusături, opinci, măști), sculptură în lemn, obiecte decorative (împletituri din sfoară; obiecte realizate din materiale textile), olărit. Concursul s-a desfășurat timp de o oră și s-au luat în considerare atât panourile expoziționale aduse de participanți, cât și lucrările realizate de concurenți în cadrul concursului. Secțiunea a doua, folclor, a cuprins subsecțiunile: dansuri populare cu acompaniament orchestral (acompaniament cu formație sau pe suport electronic) și muzică folclorică vocală și instrumentală. Cele două secțiuni au fost jurizate de două comisii. Pentru secțiunea artǎ popularǎ și obiecte decorative membrii juriului au fost: m.i. Voinoiu Ileana – Palatul Copiilor Suceava, prof Hreamătă Macoveiciuc Cristina – Palatul Copiilor Suceava și Crușninschi Maria – Complexul Muzeal Bucovina Suceava. Pentru secțiunea folclor membrii juriului au fost: Leonte Alina – profesor coregraf Școala populară de Artă “Ion Irimescu” Suceava, prof. Palaniuc Gheorghe, maestru coregraf la Ansamblul “Ciprian Porumbescu” Suceava și prof. Băițan Ion, director Școala populară de artă “Ion Irimescu” Suceava. Concursul a avut drept grup țintă elevii și cadrele didactice din 12 școli speciale din județul Suceava și din cinci județe învecinate: Iași, Botoșani, Neamț, Vaslui și Bistrița Năsăud, de la unitățile școlare: Școala Profesională Specială Cîmpulung Moldovenesc, Școala Gimnazială Specială „Sf. Stelian” Rădăuți, C.S.E.I. ”Sf. Andrei” Gura Humorului, Centrul de Servicii Multifuncționale pentru Copilul Aflat în Dificultate Gura Humorului, Liceul Tehnologic Special Bivolărie, Colegiul tehnic “Ion Holban” Iași, Școala Gimnazială Specială Pașcani, jud. Iași, Liceul Tehnologic Special „Ion Pillat” Dorohoi-jud Botoșani, CSEI Ștefan cel Mare, jud Neamț, Școala Profesională Specială ”Sf. Ecaterina” Huși, jud. Vaslui, Școala Profesională Specială „Sf. Maria” Bistrița, jud. Bistrița Năsăud și CSEI Suceava.Elevii participanți la concurs au primit diplome și cadouri, pe grupe de vârstă și secțiuni, care au încântat atât elevii, cât și cadrele didactice.Juriul a fost impresionat de talentul copiilor, de modul în care au reușit să redea accente din filonul original al tradițiilor și obiceiurilor românești în lucrările realizate.
Elevi din 12 școli speciale au participat la Concursul interjudețean “Armonie prin artă populară și tradiții”






