Un grup de elevi de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” a fost premiat la două competiții naționale, Festivalul Național Școlar „Antreprenor pentru viitor”, desfășurat la Roman, și Festivalul Național Școlar de Creativitate și Inventică, ce a avut loc la Buzău.
Echipa suceveană a fost reprezentată de cinci elevi de la „Economic”, dar produsele expuse în cele două competiții naționale au fost realizate de toți cei 31 de elevi ai clasei a X-a C (profil tehnician – activități economice), coordonați de profesor îndrumător Rozalia Samsonescu.
Firma „Exercițiu (FE) Re-Plast SRL”, al cărei manager este elevul Bogdan Culipei, care își desfășoară activitatea alături de colegii săi de clasă Ionuț Albu, Viorica Mărginean, Simina Ichim și Vlad Stoian, a făcut o impresie bună la cele două competiții naționale.
La Festivalul Național Școlar „Antreprenor pentru viitor”, desfășurat la Roman, la care au participat în jur de 30 de echipe competitoare din Piatra Neamț, Roman, Târgu Neamț, Suceava, elevii de la „Economic” au obținut premiul I, la secțiunea Homo Faber. La cel de-al doilea festival – concurs de creativitate și inventică, desfășurat la Buzău, concurența a fost și mai mare, sucevenii urcând pe poziția a doua, pentru realizarea de „materiale promoționale pentru firma de exercițiu”, din 50 de participanți.
Confirmare
Elevii Bogdan Culipei și Simina Ichim au participat și la un concurs județean, desfășurat la Suceava, „Inițiativa în afaceri”, la care au obținut locul I. De această dată, cei doi elevi, reprezentanți ai firmei „Exercițiu (FE) Re-Plast SRL”, au prezentat unei bănci un plan de afaceri, în vederea obținerii unui credit.
Aceste rezultate ale elevilor suceveni reprezintă o confirmare a succesului obținut de ei în Lituania, în prima decadă a lunii aprilie, acolo unde au obținut, la Târgul Internațional al Firmelor Exercițiu, locul I la secțiunea cei mai buni manageri. Elevii au prezentat, atât în Lituania, cât și la festivalurile naționale de creativitate, obiecte confecționate din materiale reciclabile, obiecte decorative făcute din capace de peturi, din peturi (covorașe, scaune, mese, jucării, mape, genți, cercei, brățări, clame de păr, brelocuri).
Invitații din străinătate
Bogdan Culipei ne-a spus că, împreună cu colegii săi, a primit invitații și la alte târguri de profil din Australia, Statele Unite, Elveția, unde costurile de deplasare ajung la 1.000 de euro sau peste această sumă de persoană, ceea ce depășește mult posibilitățile lor materiale.
Ei speră să se găsească niște sponsori, oameni care să creadă în proiectul lor, în potențialul lor, al tinerilor întreprinzători, și să îi ajute să facă deplasări și în alte țări, unde se desfășoară târguri internaționale de firme Exercițiu. Următoarele festivaluri internaționale, la care sunt invitați elevii suceveni, se vor desfășura la începutul lunii octombrie. Cei care doresc să afle mai multe despre performanța acestor elevi de liceu, despre proiectul lor destul de nou pentru Suceava, pot să ia legătura cu Bogdan Culipei, la telefon 0756 703 899 sau pe e-mail la bogdan.culipei@gmail.com.