Mai mulți elevi care chiuleau de la ore au fost depistați de polițiști cu ocazia unei acțiuni care s-a derulat vineri, 5 decembrie, între orele 10.00-12.00.
Acțiunea a avut loc la Vicovu de Sus, în apropierea Liceului Tehnologic ”Ion Nistor”.
Cu acest prilej, nu mai puțin de 14 elevi au fost depistați în afara școlii, motiv pentru care au fost trimiși la ore cu poliția.
În paralel, oamenii legii au anunțat și conducerea școlii pentru a lua măsurile care se impun.
La acțiune au participat polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Serviciului de Investigarea Criminalității Economice, Serviciului Criminalistic-Compartimentul Canin, Poliției orașului Vicovu de Sus, dar și jandarmi.
Cu acest prilej s-au derulat și 5 activităţi preventive (participări la ore de curs) cu 99 elevi și instruiri cu 72 cadre didactice de la Liceul Tehnologic ”Ion Nistor”.
”Elevilor le-au fost prezentate aspecte legale privind: vânzarea și consumul băuturilor/alcoolice/energizante de către minori, vânzarea și consumul produselor din tutun precum și cu privire la răspunderea penală și contravențională, prevenirea portului fără drept de obiecte periculoase etc iar cadrelor didactice le-au fost prezentate aspecte privind principalele genuri de infracțiuni și contravenții ce pot fi comise în mediul școlar, modalitățile de intervenție și sesizare, principalele tipuri de droguri, semne ale consumului de droguri ce pot fi observate la elevi”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava.
