Revoltător

Elevă lovită grav în zona genitală de o bară de fier, la școală, tratată cu superficialitate de conducerea unității

Tatăl și profesorii se contrazic referitor la cele întâmplate
Tatăl și profesorii se contrazic referitor la cele întâmplate

Caz revoltător la Școala Gimnazială Pătrăuți, unde reprezentanții unității au tratat cu superficialitate și neglijență o fetiță din clasa I care se rănise de o bară de fier în zona genitală, marți după-amiază, în curtea unității.
Deși eleva acuza dureri, în loc să ceară ajutor specializat la 112, conducerea școlii a condus copila acasă, unde a lăsat-o în grija fratelui ei de 12 ani, părinții fiind plecați la cules de bureți. La câteva ore după accident, fata a fost dusă la Spitalul Județean Suceava, unde a fost operată de urgență.
Mircea Macovei, directorul medical al unității spitalicești, a precizat că ”în cursul zilei de marți s-a prezentat prin serviciul UPU o pacientă în vârstă de 7 ani cu o plagă în regiunea genitală, s-a intervenit chirurgical în urgență, s-a practicat toaleta medicală mecanică și chimică a plăgii. În prezent pacienta este internată, evoluția fiind favorabilă”.
Fetița a fost lăsată cu fratele ei de 12 ani
Incidentul s-a petrecut marți, în pauza mare. Fetița s-ar fi urcat pe o bară de fier, a alunecat și s-a lovit în zona genitală. Colegii săi l-au chemat urgent pe profesorul de serviciu, acesta povestind că fetița era extrem de tăcută și nu voia să povestească ce i s-a întâmplat
„Am înțeles că s-a urcat singură pe balustrada respectivă și a căzut. Tot spunea că o doare spatele și cerea să plece acasă. Nu mi-am dat seama că e grav, nu avea nici o pată de sânge, așa cum susține tatăl. Nu poți să păzești un copil permanent”, a arătat profesorul de serviciu.
Directoarea unității, Mihaela Grijincu, se afla la Suceava la momentul producerii incidentului, însă a venit de urgență la școală imediat ce a fost anunțată de caz.
Nu a sunat la 112, așa cum ar fi fost firesc, ci a condus-o pe copilă acasă, unde a lăsat-o cu fratele ei, minor de asemenea.
”Nu avem medic școlar, nici medic în sat nu avem, este plecat în străinătate. De la dispensar ni s-a spus că dacă sunăm la 112, fetița trebuie însoțită la spital de unul dintre părinți. Părinții nu au răspuns la telefon, iar fratele acesteia ne-a spus că ei trebuie să ajungă imediat, că sunt pe drum. Fetița nu avea nici o urmă de sânge, era pe picioarele ei. Nu părea să fie bolnavă”, a povestit Mihaela Grijincu.
La rândul său, învățătoarea fetei a menționat că fetița are tulburări de comportament, este un copil cu CES (cerințe educaționale speciale), urmând un tratament de specialitate.
”Era foarte speriată, am întrebat-o unde o doare și a zis că la spate, că vrea acasă și atât. Altceva nu a vrut să povestească, nu a vrut să comunice deloc. E un copil cu handicap, cu tulburări de comportament. Noi am încercat să o integrăm în colectiv, am fost mai atenți față de problemele ei”, a spus învățătoarea.
Tatăl cere explicații de la conducerea școlii
Tatăl fetei, Nicolaie Giurcă, a venit vineri la școală pentru a primit niște răspunsuri de la conducerea școlii. Acesta susține că fata avea pete de sânge pe pantaloni și acuză modul în care cadrele didactice au procedat, mai ales faptul că acestea nu au sunat la 112.
„Marți seară am sunat la 112, am îmbrăcat fetița, iar cum am ajuns la spital a și băgat-o în sală pentru operație. La 10 seara a intrat în operație și la 1 noaptea și-a revenit din anestezie. Fata zice că o altă fetiță i-a pus piedică. Nu e normal cum s-a procedat. Era normal dacă sunau la 112, nu să lase copilul acasă cu alt copil. Putea să facă o hemoragie, să se întâmple ceva”, a spus tatăl elevei.
Vineri la școală a fost prezent și prof. Lucian Dimitriu, inspector pentru romi din cadrul Inspectoratului școlar Suceava, care a menționat că instituția a demarat o anchetă.

Locul unde s-a lovit eleva
Locul unde s-a lovit eleva
Tatăl fetei acuză școala de neglijență
Tatăl fetei acuză școala de neglijență
Directoarea școlii, Mihaela Grijincu, spune că nu a sunat la 112 pentru că fetița trebuia să fie însoțită la spital de unul dintre părinți
Directoarea școlii, Mihaela Grijincu, spune că nu a sunat la 112 pentru că fetița trebuia să fie însoțită la spital de unul dintre părinți
Tatăl și profesorii se contrazic referitor la cele întâmplate
Tatăl și profesorii se contrazic referitor la cele întâmplate

Recomandări

Campanie umanitară pentru o tânără care s-a născut în ziua în care i-a murit tatăl, apoi a fost crescută de stat. Are nevoie de o casă!

Polițiștii i-au avertizat pe tineri, timp de o săptămână, privind „Selfie-ul pe tren”, o nebunie care a provocat doi morți și doi răniți grav în județul nostru

374 de elevi au participat la Concursul județean „O carte pentru un prieten”, organizat de Școala Gimnazială Siminicea