În pericol

Elevă în vârstă de 17 ani, consiliată psihologic și ascunsă de ochii presupusului iubit



O tânără în vârstă de 17 ani, elevă la un liceu sucevean, se află într-un program de consiliere psihologică, după ce a fost dată dispărută de tatăl ei, pe 22 iunie, și recuperată de polițiști din casa presupusului iubit de etnie romă. Eleva se află acum într-un loc știut doar de Protecția Copilului Suceava și de tatăl ei, pentru ca tânărul de 20 de ani să nu o găsească.
Din datele pe care le avem de la reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava rezultă că eleva este singurul copil al familiei, mama ei fiind plecată la muncă în străinătate, minora locuind cu tatăl ei. „Se pare că minora a fost ademenită, poate și speriată de acel individ rom, în vârstă de 20 de ani, pentru că altfel nu se explică de ce a fugit de-acasă, fără să lase nici un mesaj tatălui ei. Între ea și tatăl ei, din ce am aflat noi, nu erau conflicte, iar fata avea o situație bună la învățătură. Acesta a anunțat imediat poliția de dispariția fiicei lui și a fost găsită la acest individ, care nu prezenta nici o garanție pentru fată”, ne-a spus purtătoarea de cuvânt a Protecției Copilului Suceava, Nicoleta Daneliuc.
Decizia pe care au luat-o reprezentanții Protecției Copilului Suceava de a o ascunde pe minoră, pentru a nu putea fi găsită de tânărul de care tânăra crede că este îndrăgostită, a fost una de prevenție, pentru a nu se întâmpla vreun incident nedorit.
Posibilă victimă a traficului de persoane
Reprezentanții Protecției Copilului Suceava ne-au explicat că tânăra, care nu este de etnie romă, dacă nu ar fi fost găsită foarte repede de poliție, la cererea familiei, ar fi putut deveni victima traficului de persoane. De obicei, victimele sunt racolate cu predilecție din rândul elevelor, fiind, ulterior, supuse unor tratamente înjositoare și exploatate în regim de sclavie. În majoritatea cazurilor, fetele sunt forțate să accepte exploatarea sexuală, dar și alte forme de servitute.
Psihologii le avertizează pe tinere să fie foarte atente atunci când li se fac promisiuni, li se propun tot felul de oportunități din partea celor care le racolează și le ademenesc să fugă cu ei în locuri care le sunt străine.



Recomandări

Selecție de elevi cu vârste între 12 și 18 ani, din toată țara, pentru proiectul Romanian Youth Jazz Orchestra

Selecție de elevi cu vârste între 12 și 18 ani, din toată țara, pentru proiectul Romanian Youth Jazz Orchestra
Selecție de elevi cu vârste între 12 și 18 ani, din toată țara, pentru proiectul Romanian Youth Jazz Orchestra

Polițiștii le-au prezentat elevilor din tabere drepturile și obligațiile: „Îți poți face un tatuaj, însă acordul părinților este obligatoriu”