Un adolescent în vârstă de 15 ani, elev în clasa a VIII-a la Grupul Școlar Cajvana, a ajuns direct de la cursuri la un spital din Iași, în stare destul de gravă, după ce-a fost bătut de un alt elev, chiar în clasa în care învață.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, miercuri, în jurul orei 15:30, la Spitalul de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a fost adus minorul Ioan B., din orașul Cajvana, care a fost victima unei agresiuni în incinta școlii, fiind diagnosticat cu „traumatism cranio-facial, fractură complexă orbită stângă cu deplasare, fractură cominutivă sinus maxilar stâng, hematom palpeblar stâng”.
„Victima a fost transportată la Spitalul«Sf. Spiridon» din municipiul Iași pentru intervenție chirurgicală și fiind examinată provizoriu de către medicul legist, acesta a concluzionat că leziunile pot necesita 30 – 40 de zile de îngrijiri medicale”, a declarat, ieri după-amiază, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul principal Gabriel Panțiru, precizând că agresorul va fi cercetat pentru vătămare corporală.
Bătut de fratele mai mare al unui coleg de clasă
Din cercetările poliției, s-a stabilit că agresiunea a avut loc miercuri, între 12:50-13:00, în timpul pauzei, la Grupul Școlar Cajvana, în clasa în care învață adolescentul bătut.
Ioan B. s-a luat la ceartă cu un coleg de clasă, iar acesta din urmă l-a chemat în ajutor pe un frate de-al său, Anton P., în vârstă de 17 ani, elev la aceeași unitate de învățământ, în clasa a XI-a.
Elevul mai mare a intrat în sala de curs și l-a lovit cu pumnul în zona feței pe Ioan B., acesta din urmă fiind transportat la dispensarul din localitate de profesorul de serviciu.
Adolescentul în vârstă de 14 ani a fost preluat apoi de o ambulanță și transportat la Spitalul Județean Suceava.
Și-a pierdut cunoștința, în timpul consultațiilor
Potrivit medicului urgentist Tiberius Brădățan, minorul a fost transferat în aceeași zi la Iași deoarece a suferit, printre altele, fracturi ale oaselor feței, care presupuneau efectuarea unei intervenții chirurgicale complexe.
“Pacientul nu putea fi tratat la Suceava deoarece era nevoie o intervenție mai complicată, realizată de o echipă operatorie, ori noi avem un singur specialist în chirurgie maxilo-facială”, a explicat medicul.
Dr. Tiberius Brădățan a adăugat că, la un moment dat, victima și-a pierdut cunoștința, însă investigațiile cu computerul tomograf au arătat că acesta nu a suferit leziuni cerebrale.
“Nu avea hematoame intracraniene sau alte leziuni ale sistemului nervos central”, a completat urgentistul, precizând că, deși minorul fusese lovit și în zona ochiului stâng, vederea nu i-a fost afectată.
Elevul bătăuș riscă să fie exmatriculat
Directorul Grupului Școlar Cajvana, Gheorghe Savu, a declarat, ieri, că a luat declarații de la elevi și de la profesorul de serviciu și că, la începutul săptămânii viitoare, când se va întruni consiliul de administrație, se va lua în discuție acest caz.
“Vom stabili ce sancțiune vom aplica elevului de clasa a XI-a, acesta riscând chiar exmatricularea. Este un tânăr care a venit anul trecut la unitatea noastră de învățământ, după ce a stat o perioadă, cu familia, în Italia”, ne-a spus, telefonic, în cursul zilei de ieri, directorul Savu, mărturisind că agresiunea de miercuri vine la câteva zile după ce la Grupul Școlar Cajvana a avut loc o acțiune de prevenire în rândul elevilor a unor astfel de incidente.