Tendința cadrelor didactice și a unor părinți este de a cataloga copilul ca „elev bun” sau „elev slab”.
Această „eticheta” este atribuită în special după reușita sau nereușita școlară.
Luând de „bun” un elev, acesta se poate ambiționa să-și mențină poziția, sau poate specula acest lucru, mai ales dacă i se repetă sub formă de apreciere a persoanei și nu ca apreciere a activităților evaluate.
Ținând cont că școala se adresează aproape în exclusivitate inteligenței cognitive, iar în viața adultă, în adaptarea școlară, în performanțele profesionale această inteligență luată singular nu creează rezultate remarcabile, rolul tău ca părinte este să te opui ca mintea copilului să conștientizeze ideea că este „slab”.
Încurajează-l întotdeauna, fii alături de el și transmite-i verbal și nu numai, că ai încredere în el. Având suportul tău se va dezvolta corect își va găsi direcția în viață.
Prin natura ei școala caută greșelile. Numărul acestora stabilește nota. În funcție de mulți factori nota poate fi subiectivă. Chiar dacă este obiectivă în măsurarea unei activități este posibil să fie subiectivă pe ansamblu.
Dacă copilul ia o notă medie sau mică, nu înseamnă neapărat că este „slab”, dar împreună cu celelalte note va scădea „valoarea” prin care este ierarhizat copilul. Oare ne putem permite să-l catalogăm „bun” sau „slab”?
Am putea să luăm în calcul și încrederea copilului căruia îi tot spunem că este „slab”? Ce așteptări am putea avea dacă ne gândim la încrederea lui în el și la dorință lui de afirmare?
Ca părinte nu cred că ar trebui exagerata reacția în față notelor. Este un subiect delicat, pentru că nici nu dorești să declanșezi indiferență. Comunicarea cu copilul poate fi soluția. „Am luat un 7 la…” „Ce s-a întâmplat?… „Știu că poți mai mult!”, „Ce soluție vezi?”, „Data viitoare vei fi mai atent”, „Poți repeta verbul și rezolvi problema” …
Copilul iese din școală cu o formare intelectuală și nu cu amănuntele examinate și notate oră de oră. Multe din aceste lucruri le va uita, dar nu va uita că l-ai încurajat, că ai avut încredere în el, că l-ai susținut și te-a simțit aproape.
În societate există oameni realizați în diferite domenii care nu au excelat în activitatea școlară. Trebuie să recunoaștem că școala aduce în mintea copilului o mulțime de noțiuni și concepte, care luate singular nu vor reprezenta un aport deosebit în realizarea lui ca om. Doar ansamblul acestor cunoștințe contribuie la dezvoltarea generală și creează deprinderi utile.
Atâta timp cât școală este axată în mare parte pe direcția cognitivă, iar ca metodă de învățare solicită la maxim memorarea, creează lipsuri în partea emoțională, în cele de comunicare, de relaționare și interrelaționare, elemente esențiale în succesul uman.
În general „etichetarea” constantă nu este bună nici atunci când este pozitivă și cu atât mai mult când este negativă.
www.problemele-copilului-meu.ro
