În pauza dintre ore

Elev bătut în curtea școlii de tatăl unui coleg

Un elev în vârstă de 14 ani a fost bătut de tatăl unui coleg de școală, chiar în curtea unității de învățământ, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Agresiunea s-a petrecut miercuri, la Școala Gimnazială „Iorgu Toma” din comuna Vama, în pauza de prânz, între orele 11.50-12.00.
Victima a avut o altercați în curtea școlii cu un coleg, acesta din urmă chemându-și tatăl la școală. Bărbatul, Nicolai C., în vârstă de 33 de ani, l-a lovit cu palmele pe elevul cu care se certase fiul său.
Elevul de 14 ani i-a povestit totul mamei sale, care a sesizat poliția.
„Conducerea unității de învățământ a fost informată cu privire la aspectele sesizate, iar în continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, a transmis ieri purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul principal Ionuț Epureanu.

Recomandări

Ciprian Anton și inspectorii școlari, prezenți în săli la simulare, în locul profesorilor care au refuzat implicarea

„Ziua Porților Deschise”, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” Gura Humorului

Unde merg cei mai mulți boboci la pregătitoare: școlile „Ion Creangă”, „Miron Costin” și Cajvana, câte opt clase

Bucuria mărțișorului, împărtășită de preșcolarii Grădiniței „Așchiuță” și elevii Școlii Nr. 1

Bărbat acuzat de un accident mortal produs în curtea unui service auto din Suceava în 2019, declarat acum nevinovat

Dezvoltare profesională prin mobilitate europeană VET – oportunități pentru elevii Colegiului „Alexandru cel Bun” Gura Humorului