Elena Udrea o dă în judecată pe Olguța Vasilescu, cerând despăgubiri de 100.000 de lei



Ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea, a anunțat, vineri, că a depus o cerere de chemare în judecată a senatorului PSD Lia Olguța Vasilescu, pentru acuzațiile extrem de grave formulate la adresa sa în presă, și cere daune morale de 100.000 de lei.
„Datorită unor acuzații extrem de grave formulate în mass-media de Olguța Vasilescu la adresa mea, acuzații care nu au nici un fundament real, dar care mi-au adus importante prejudicii morale, am depus la Judecătoria Sectorului 5, o cerere de chemare în judecată a acesteia”, a anunță Udrea, într-o declarație remisă, vineri, agenției MEDIAFAX.
Elena Udrea precizează că. prin această acțiune, a cerut instanței „să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 de lei, cu titlu de despăgubiri civile”, pentru prejudiciul moral pe care aceasta i l-a adus.
„Prin aceeași cerere de chemare în judecată, am cerut instanței să o oblige pe pârâta la publicarea, pe propria cheltuială, în trei ziare cu acoperire națională, a
hotărârii judecătorești pronunțate în cauza la care am făcut referire”, menționează Elena Udrea.
Ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului amintește că atât în emisiunea „Realitatea zilei” difuzată de postul de postul Realitatea TV în seara zilei de 3 martie, cât și în 4 martie 2010, în emisiunea „Sinteza zilei” difuzată de postul Antena 3, „pârâta Olguța Vasilescu a făcut o serie de afirmații mincinoase și denigratoare” cu privire la o presupusă legătură a sa cu arestarea primarului Craiovei.
„Efectul preconizat de pârâtă prin lansarea unor acuzații de o asemenea gravitate este ușor de intuit: cele mai multe mijloace de informare – atât scrise, cât și audio-vizuale au preluat afirmațiile incriminatoare. Așa cum rezultă din chiar conținutul afirmațiilor pârâtei, aceasta nu își poate proba afirmațiile. Deși recunoaște neechivoc că afirmațiile sale sunt bazate pe zvonuri, pârâta nu poate proba nici măcar existența acelor zvonuri. De altfel, nu pot exista asemenea probe deoarece, așa cum am mai afirmat, nu am nicio legătură cu arestarea primarului Craiovei, după cum nu am nicio legătură cu vreuna dintre firmele cu interese de afaceri în respectiva zonă”, susține Elena Udrea.