Egiptul mizează pe turismul „revoluționar”



Agențiile de turism speră să facă din piața Tahrir, centrul protestelor din Egipt, o mină de aur capabilă să rivalizeze cu piramidele, la câteva săptămâni de la revolta care a alungat turiștii occidentali din această țară, relatează AFP.
Această piață enormă situată în centrul Cairo a devenit celebră după ce sute de mii de persoane au ocupat-o pentru a cere plecarea președintelui Hosni Mubarak, forțat să demisioneze la 11 februarie după aproape 30 de ani în care s-a menținut la putere.
Compania națională Egyptair a postat pe site-ul său de Internet și pe YouTube un filmuleț intitulat „Aripile libertății revoluției egiptene”, un montaj liric de înregistrări video ale revoltei urmate de imagini cu plajele de la Marea Roșie, piramidele și Sfinxul, întretăiat de citate flatante.
„Egiptenii au schimbat lumea (…). Lumea a luat notă de acest lucru”, afirma președintele american Barack Obama, în timp ce romancierul Paulo Coelho susținea că „lumea nu devine mai bună pentru oamenii riscă ceva pentru a o face mai bună. Mulțumiri egiptenilor!”.
Turismul, care a raportat 13 miliarde de dolari în 2010, respectiv 6 la sută din PIB-ul țării, a fost foarte afectat de criză, determinând numeroase agenții de turism să pună pe afiș turismul „revoluționar”.
„Este bine să fim în piața Tahrir. Aceasta înseamnă că afacerile vor fi bune pe viitor”, susține Alaeddine Morsi, directorul El Wedian Tours, care își are sediul în această piață și care își actualizează site-ul de Internet pentru a lăuda împrejurimile.
„Turismul nu va muri niciodată în Egipt. Se poate îmbolnăvi dar nu va muri”, a asigurat el, recunoscând însă că afacerilor n-au fost niciodată la fel de proaste ca în timpul revoluției.
Hotelurile sunt aproape goale, magazinele de suveniruri sunt goale, iar turiștii încă ezită să revină.
În mai, Morsi va întâmpina totuși 25 de americani pentru un tur care va îngloba piramidele, Luxor, Asswan, precum și bisericile și moscheile din Cairo.
Dar piața Tahrir, văzută la televizor în timpul confruntărilor între susținătorii și opozanții lui Mubarak, apoi în timpul sărbătoririi plecării președintelui, este de acum cerută de vizitatori.
„Mulți oameni întreabă «vom trece prin Tahrir?» În ziua în care merg la Muzeul egiptean, merg în piață”, a declarat el, referindu-se la muzeul antichităților din perioada faraonilor situat în apropiere.
Oficialii străini care au venit în vizită la Cairo după înlăturarea de la putere a lui Mubarak au ținut să meargă în piața Tahrir.
Agenția flyingcarpettours.com pune deja la loc de cinste, pe site-ul său, piața Tahrir. Directorul său, Dhiaa Gamal, care a manifestat el însuși în piață, a afirmat că grecii au fost primii care au obținut vizite organizate, având în program discuții cu manifestații luna trecută.
„Toate aceste emoții, acești oameni de toate clasele sociale veniți să protesteze m-au făcut să realizez că locul a devenit un monument”, explică el.