Egali înaintea lui Dumnezeu într-o Europă unită?

Idealismul umanitar Noua spiritualitate a lui Antihrist va crede într-o lume care este, la fel ca omul, „inocentă” în principiu și neafectată de nici un fel de „cădere”. Așa cum simțământul optimismului universal este o formă denaturată a adevăratei iubiri creștine, tot așa și conceptul de unitate a „noului creștinism” este o formă exteriorizată a unității duhovnicești și lăuntrice a credincioșilor despre care a vorbit Hristos. Dacă omenirea va ajunge la o armonie religioasă văzută aici, pe pământ, neîndoielnic ea va cuprinde nu o credință creștină comună, ci un fel de înțelegere întemeiată pe toleranță și stimă. Idealismul umanitar este ceea ce rămâne din creștinism atunci când adevărul său specific s-a evaporat. Este singurul temei al unirii creștinilor cu necreștinii, căci, deși provine din creștinism și își trage coloratura specifică din învățătura creștină, el se adresează oricui crede în primul rând în om și în fericirea pământească. Oricine primește această învățătură poate citi în ea propria părere. Creștinii pot afla în ea latura pământească a unei învățături care, în plinătatea ei, vorbește și despre Cer; necreștinii pot afla în ea o învățătură despre om și despre o „realitate mai înaltă”, ce nu încalcă propriile idei despre ceea ce se află mai presus de om și în afara lumii acesteia; iar anticreștinii pot afla în ea expresia înțelepciunii universale, singura care împlinește nevoile religioase ale omului. Acesta poate fi așadar chipul umanismului universal, pe care orice „om de bun simț” îl poate accepta, fără a primi și adevărata credință creștină din care a izvorât el.
„New Age” – Noua eră Asemenea învățături eretice, adoptate în corpul doctrinei catolice, a unei noi vârste („new age”) a omenirii și a unei „noi istorii – pașnice, o istorie cu adevărat umană, așa cum a fost făgăduită de Dumnezeu oamenilor de bine”, n-au fost propovăduite niciodată de Biserica lui Hristos; însă ele fac parte din doctrina de temelie a francmasoneriei, a ocultismului și a sectelor legate de el și chiar a marxismului (fără a-L mai pomeni pe Dumnezeu).
Această viziune este prezentată în ultima lucrare a filozofului rus din veacul al XIX-lea, Vladimir Soloviov – „Povestire despre Antihrist”. Acest „Mesia” cucerește lumea scriind o carte intitulată „Calea către pacea și prosperitatea universală”, care era atotcuprinzătoare și care-i împăca pe toți, combinând nobila cinstire a vechilor tradiții și simboluri cu un larg și îndrăzneț radicalism în planul cerințelor sociale și politice. Ea făcea ca viitorul luminos să pară la îndemâna fiecăruia, încât toți ziceau: „Este exact ceea ce voiam”. Cei ce se arătau îngrijorați deoarece cartea nu pomenește de Hristos, erau asigurați că nici nu era necesar, fiindcă este „pătrunsă de adevăratul spirit creștin al dragostei și al bunăvoirii generale”.
Acest optimism adoptat de creștinismul apusean ar fi (după înțelegerea unui important reprezentant al lui, Thomas Merton) „cu adevărat un lucru nou în gândirea creștină, căci el exprimă speranța fără echivoc că o lume a omului obișnuit, o lume în care o mulțime de oameni care sunt necreștini sau nici nu cred în Dumnezeu, poate totuși să fie o lume a păcii, dacă oamenii vor conlucra pe baza rațiunii date lor de Dumnezeu și cu respect pentru drepturile lor inalienabile”. „Trebuie întemeiat un guvern mondial. O adevărată autoritate internațională este singurul răspuns la nevoile critice și la problemele disperate ale omului. Creștinii de azi au datoria de a săvârși stăruitoarea și eroica sarcina de a clădi o lume care să prospere în unitate și pace”.
Tragedia timpurilor prezente este faptul că oamenii, redescoperind că au nevoie de ceva mai mult decât pâinea cea pământească, în foamea lor duhovnicească se duc către ceea ce pare a fi „reînnoita” Biserică a lui Hristos, aflând acolo doar o imitație fără conținut a autenticei hrane duhovnicești. Omului înfometat nu-i pasă de gustul mâncării. Acest nou creștinism este preocupat în întregime de rezultatele exterioare; un creștinism ce nu poate crede cu adevărat în „pace” și „frățietate” până ce nu le vede generalizate și aplicate în mod universal, nu în probabila și îndepărtata „lume de dincolo”, ci „aici” și „acum”. Hristos devine o „idee” aflată atât în slujba unei lumi „preschimbate” prin tehnici științifice și sociale, cât și a unui om virtual „îndumnezeit” prin trezirea unei „noi conștiințe”.
Valoarea autentică, actuală și perenă a creștinismului Creștinul în lumea contemporană trebuie să le arate fraților săi că toate „problemele epocii” sunt lipsite de importanță pe lângă singura problemă centrală, „problema omului” – moartea – și singurul răspuns la ea, Hristos. În ciuda a ceea ce se crede despre „demodarea creștinismului”, pentru omul contemporan, creștinii care vorbesc despre problema aceasta și care, prin viața lor, arată că ei cred cu adevărat toate „superstițiile” despre „lumea cealaltă”, ei sunt cei ce au de spus ceva „nou”. Tinerii serioși sunt „sătui” de creștinism tocmai fiindcă ei cred că este un „idealism” ce, în chip fățarnic, nu trăiește la înălțimea „idealurilor” sale; firește, aceștia nu cred nici în lumea cealaltă, dar, după cum știu ei, nici creștinii nu cred.
Evanghelia exterioară a idealismului social este simptomul pierderii credinței. Acum avem nevoie nu de gesturi exterioare, ci de o adâncă pătrundere lăuntrică. Înțelegerea creștină autentică arată că adevărata îmbunătățire a societății trebuie să vină prin prefacere duhovnicească a fiecărei persoane. Desăvârșirea morală pe pământ (care e nedesăvârșită) nu se atinge de omenire ca întreg, ci mai curând de către fiecare credincios, în măsura în care împlinește poruncile lui Dumnezeu și după măsura smereniei sale. Desăvârșirea ultimă și întreagă se atinge în ceruri, în viața veșnică ce va să vie, căreia scurta viață pământească îi slujește doar ca pregătire.
(Texte selectate de Bogdan Bratu – Fundația SFINȚII MARTIRI BRÂNCOVENI – contact – fundatia_smb_sv@yahoo.com, site: www.fundatiasmbsv.ro)