Egali înaintea lui Dumnezeu într-o Europă unită?

Nihilisimul distrugerii
În fine, am ajuns la ultimul stadiu, nihilismul distrugerii. Primul și cel mai evident punct din programul nihilismului este distrugerea vechii ordini care alcătuia solul, hrănit de Adevărul creștin, în care oamenii își aveau rădăcinile. Aici este pusă în practică „virtutea” violenței, specifică nihilismului. După aceea, urmează o etapă care, de pildă în doctrina marxistă este cunoscută ca „dictatura proletariatului”. Aici „realiștii”, atât cei din țările comuniste cât și cei din lumea liberă, lucrează pentru realizarea noii ordini, în care există organizare și eficiență peste tot, iar iubire și cinstire nicăieri. „Omul nou”
Distrugerea vechii ordini și organizarea unui nou pământ reprezintă doar pregătiri pentru o lucrare mult mai însemnată și mai amenințătoare: „transformarea omului ”. Omul și-a pierdut rădăcinile, iar individul a fost „redus” la nivelul cel mai primitiv și mai elementar. Arta secolului XX de pildă, celebrează nașterea unei noi specii, o creatură a străfundurilor, a subumanului. Însă pe lângă această întruchipare a diformului lipsit de speranță, se remarcă și un curent optimist ce a produs propriul om nou, „pozitiv”, un om „atât ideal, cât și practic, gata să înfrunte problemele dificile ale zilei”. Cele două imagini, atât cea negativă, cât și cea pozitivă, își au originea deopotrivă în moartea omului așa cum a fost el cunoscut până acum – omul trăitor ca un peregrin pe pământ, conștient de faptul că Cerurile sunt casa lui cea adevărată – și totodată indică nașterea „omului nou”, alcătuit numai din țărână și fără vreo altă nădejde sau deznădejde decât cea pentru lucrurile acestei lumi. Epoca negării și a nihilismului, după ce a mers cât a putut de departe, s-a încheiat. Interesul „omului nou” pentru Adevărul creștin a scăzut într-atât, încât nu mai simte nici măcar nevoia să-L nege; întreaga lui atenție este îndreptată numai către lumea aceasta.
Așadar, mișcarea New Age contemporană este construită pe corolarele nihilismului: conceptul inaugurării unui timp nou și ideea transformării omului într-un nou dumnezeu. Adeseori, conceptul transformării omului este mascat sub expresii precum: „realizarea lui Dumnezeu” sau „evoluția spirituală” maimuță – om – Dumnezeu, care reprezintă doar oglindirea concepției naturalist–darwiniste corespunzătoare. Cuvântul de ordine la modă în mediile New Age este tocmai „transformarea”, un termen ce rezonează cu vaga tânjire după „omul nou”. Așa cum nimicul, dumnezeul nihilismului, nu este decât un vid și o așteptare căutând să-și afle împlinirea în revelația vreunui „nou dumnezeu”, tot astfel „omul nou”, pe care nihilismul l-a deformat, l-a redus și l-a lăsat fără caracter, fără credință, fără orientare, a devenit „mobil” și „flexibil”, „deschis” și „receptiv”, fiind un material pasiv în așteptarea unei noi descoperiri sau revelații sau porunci, care să-l remodeleze până la urmă în forma sa definitivă.
Transformări
Tot în domeniul spiritualității, „eclectismul fără rădăcini” a luat forme multiple. Teoriile despre „mitologia comparată” și „practică integrală” sună impresionant pentru cei ce sunt ei înșiși lipsiți de rădăcini, însă diletantismul autorilor lor este detectat cu ușurință de către cei ce sunt cu adevărat înrădăcinați în cultura și religia lor tradițională.
Întrucât, așa cum s-a spus, violența și negarea reprezintă, în mod cert, doar lucrarea pregătitoare, se poate spune că, în sfera politicii, dispariția „Cortinei de Fier” și a puterii comuniste din Rusia și din Răsăritul Europei corespunde tocmai „dispariției statului nihilist”, după care urmează „o ordine mondială unică în istoria umanității”. Comunismul și-a îndeplinit misiunea: el a distrus efectiv vechea ordine bazată pe concepția creștină tradițională. De acum înainte se poate vorbi despre „o deschidere”, pentru a face loc următorului stadiu din programul nihilist, dirijat de forțele internaționaliste . Epoca finală nu va fi una caracterizată prin dispute naționale sau prin înăbușirea comunistă a nevoilor spirituale ale omului, ci printr-o unitate mondială superficială și o împlinire a acestor nevoi prin substitute puse la cale cu dibăcie.
Concluzie.
Oamenii sunt epuizați. Împărăția lui Dumnezeu este mult prea departe, calea creștin-ortodoxă este prea strâmtă și cu necazuri. Revoluția nihilistă a prins „spiritul vremii”, iar a merge împotriva acestui curent este peste puterile omului modern, pentru că o astfel de împotrivire necesită tocmai acele două lucruri pe care nihilismul a urmărit să le distrugă: Adevărul și Credința.
Lumea este plină de interpretări facile ale „crizei”, ale „alegerii” ce ne stă înainte; însă oricare dintre interpretările acestea amăgitoare am alege, deznodământul este osânda veșnică. Adevărata criză, acum și în toate timpurile, este în noi; este vorba despre primirea sau lepădarea lui Hristos. Hristos este criza noastră; El ne cere totul sau nimic, iar „problema” aceasta pe care El ne-o pune înainte este singura la care trebuie să răspundem. Îl alegem oare pe Dumnezeu, Care singur ESTE, sau ne alegem pe noi înșine, care, fără Dumnezeu suntem nimic? Aceasta este singura noastră alegere. Epoca noastră ar vrea să tăgăduim, să uităm, să neglijăm această întrebare; Ceea ce e totuna cu a ne alege pe noi înșine, nimicul, abisul, iadul. Epoca noastră este întemeiată pe nimic; însă acest nimic, inexplicabil pentru noi ,înfățișează celor ce încă mai pot pricepe, criza tuturor oamenilor din toate epocile cu cea mai mare limpezime și fără nici o îndoială. Epoca noastră ne spune, celor ce putem auzi, să-L alegem pe Dumnezeul cel Viu, ca să fim egali cu El în Împărăția Cerurilor”.
Texte selectate de Bogdan Bratu
Fundația SFINȚII MARTIRI BRÂNCOVENI
(contact: fundatia_smb_sv@yahoo.com, site: www.fundatiasmbsv.ro)