Egali înaintea lui Dumnezeu într-o Europă unită?

HILIASMUL (I)
Să vedem acum care a fost pe scurt parcursul acestei căderi.

Desprinderea rațiunii de credință
„În cadrul scolasticismului medieval occidental, învățătura creștină a fost „sistematizată” și subordonată logicii. Logicitatea devine întâiul test al adevărului, iar izvoarele vii ale credinței, secundare. Sub această înrâurire, omul apusean pierde legătura vie cu adevărul. Creștinismul este redus la un sistem, la un nivel omenesc. Este o încercare de a face prin eforturi omenești ceva mai bun decât creștinismul. Dovezile existenței lui Dumnezeu formulate de către Anselm de Canterbury sunt un exemplu în acest sens – el este „mai deștept” decât Sfinții Părinți.
Astfel, în Evul Mediu, atunci când creștinismul a început să fie redus la un nivel exterior, omenesc, în mod inevitabil Împărăția lui Dumnezeu a început să fie văzută în termeni lumești, hiliaști. Pe lângă definiția teologică de erezie creștină aparte, hiliasmul se poate aplica în general oricărei credințe seculare într-o epocă viitoare de desăvârșită pace și cerească binecuvântare pe pământ. Alături de nihilism (căruia îi alcătuiește doar „latura luminoasă”), hiliasmul este până astăzi cheia pentru înțelegerea spiritului vremii, căci el este centrul în jurul căruia gravitează o mulțime de elemente disparate.
La mai puțin de un secol după Marea Schismă, abatele romano-catolic Gioachimo da Fiore, a început să predice venirea pe pământ a „Celei de-a treia Epoci, a Sfântului Duh”, iar învățătura lui a stat la temelia unor mișcări franciscane timpurii.
În Renaștere s-a încercat un compromis între nou și vechi, între creștinism și umanism. Noile forțe erau mult prea puternice pentru a se mulțumi cu un simplu compromis, iar Biserica avea să conștientizeze, mai devreme sau mai târziu, că printr-un astfel de „compromis” își vânduse, de fapt, sufletul.
În timpul Reformei protestante, hiliasmul a fost îmbrățișat de anumite secte fanatice milenariste, precum anabaptiștii din Munster (Germania), care au instituit obști comune, au abolit proprietatea privată și și-au impus ideile prin teroare, omorând pe oricine își exprima dezacordul și lăsând cadavrele în văzul tuturor, ca un avertisment. Anabaptiștii din Munster și-au numit orașul „Noul Ierusalim” și pretindeau că trăiesc în „epoca a treia”, epoca biruinței sfinților.
Filosofia scolastică apărută în cadrul credinței în apusul Europei a fost urmată astfel de reformarea credinței, pentru ca în final să se ajungă la filosofia din afara credinței.
Ruptura Din secolul XVIII, modernismul intransigent avea să fie liber să facă tot ce poate în afara Bisericii (fie ignorând-o, fie atacând-o). Începând din secolul XVIII, trăim într-o „lume nouă”, o lume a cărei continuitate a fost frântă, o lume care nu mai era „dată”, ci una care trebuia construită, o lume din fragmentele căreia omul – de acum împotriva, și nu împreună cu natura și cu Dumnezeu – va încerca să-și construiască propria casă, propria cetate, propria Împărăție – noul său Turn Babel. Ideea unei „noi ere”(new age) impregnează, firește, întreaga structură a ultimelor două secole, atât de preocupate de „progres”, care este ideea-cheie a conceptului de revoluție (de la cea franceză la cea bolșevică) și ideea centrală a ocultismului modern, datorându-și probabil larga răspândire în principal masoneriei. În termeni creștini, aceasta este credința lui Antihrist, impregnând întreaga concepție ecumenistă de această erezie și de viziunea „reîntemeierii Bisericii”. Această nouă gândire identifică Împărăția Cerurilor cu „noua epocă” sau pune accentul pe un timp și /sau pe un creștinism cu totul nou, ce face ca rânduielile creștine sa fie cu totul „depășite”: o nouă morală, o nouă religie.
Este prielnic pentru cauza hiliastă faptul ca trăim, începând din 1917, în „era post-constantiniană”; fiindcă tocmai la începutul acesteia, adică in epoca de aur a Părinților, fusese zdrobită erezia hiliastă. Și într-adevăr, odată cu Revoluțiile ce au răsturnat era Constantiniană suntem martorii unei reforme a creștinismului ce pune capăt Bisericii ca unealtă a harului lui Dumnezeu pentru mântuirea veșnică a oamenilor, înlocuind-o cu „evanghelia socială”.
Texte selectate de Bogdan Bratu – Fundația SFINȚII MARTIRI BRÂNCOVENI (contact: fundatia_smb_sv@yahoo.com, site: www.fundatiasmbsv.ro)