Proiect

Educație timpurie la Siret

Un proiect de anvergură finanțat de UNICEF se derulează în cel de-al șaptelea Centru Multifuncțional din țară la Grădinița cu Program Normal „Luminița” Siret.
Noutatea la nivel național constă în viziunea integrată a serviciilor oferite preșcolarilor prin satisfacerea nevoilor de sănătate, nutriție, educație, protecție și sprijinirea parentalității într-o unitate de învățământ.
Pe lângă dotarea și aranjarea unui spațiu adecvat de învățare (explorare și experimentare) pentru copiii mici, formarea specialiștilor implicați în actul educațional (cadre didactice, medic pediatru, asistent social, ajutorul de educatoare, personalul de îngrijire), implementarea strategiilor moderne, centrate pe formarea integrată a copilului, Centrul Multifunțional are ca obiectiv și formarea competențelor parentale.
În acest sens, săptămâna trecută, reprezentanți ai Centrului pentru Educație și Dezvoltare Profesională București au efectuat o vizită la GPN „Luminița” pentru monitorizarea și sprijinirea implementării proiectului. În același timp a avut loc a doua instruire cu părinții grupei mici „Spiridușii”, grupă la care se derulează proiectul. Au fost prezentate părinților modele adecvate de educație și îngrijire a copiilor de la naștere până la perioada școlarității în propriile familii, calitatea de partener a familiei pentru unitățile de învățământ, bazate pe datele studiilor naționale și europene cu privire la practicile parentale, la rolul educației timpurii, situațiile de risc în familiile tinere, indiferent de statutul social și intelectual al acestora.

Recomandări

Elevul Octavian Guriță, din Dumbrăveni, pregătit de prof. Romeo Bolohan, merge la Naționala de Educație tehnologică

Romeo Bolohan, directoarea liceului Adriana Duceac, alaturi de elevii de la Olimpiada. Octavian este cel din mijloc
Romeo Bolohan, directoarea liceului Adriana Duceac, alaturi de elevii de la Olimpiada. Octavian este cel din mijloc

„Ziua Porților Deschise”, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” Gura Humorului

„Ziua Porților Deschise”, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” Gura Humorului
„Ziua Porților Deschise”, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” Gura Humorului

Peste 600 de copii din Broșteni și Borca au transformat educația de mediu prin fotografie, artă și tehnologie

11 Martie 2026 – Ziua Națională a Meseriilor pentru elevii Liceului Tehnologic “Oltea Doamna” Dolhasca