Educația religioasă

Educația reprezintă activitatea metodică și practică prin care ne adresăm sufletului școlarilor și capacității lor de a asimila cunoștințe. În același timp suntem preocupați cum trebuie să fie transmise cunoștințele ca prin ele să le dezvoltăm rațiunea, voința și sentimental.
Din cea mai fragedă vârstă, copilul manifestă predispoziție spre religiozitate; el e capabil de trăiri religioase, care nu poartă încă forma unei manifestări exterioare. Această predispoziție se poate cultiva și dezvolta prin educație religioasă. Religiozitatea copilului nu este identică cu cea a adultului. În copilărie, ea se bazează pe trăirile date de modul său „religios” de viață, iar la adult, pe o trăire intense și o atitudine spirituală.
Din copilărie
Educația religioasă trebuie să înceapă din copilărie deoarece, fără aceasta, copilul crește ascultând cel mult de legea morală naturală. Este cunoscut că în copilărie, omul poate fi mai ușor influențat religios – moral decât mai târziu, iar deprinderile bune formate în copilărie rămân de multe ori valabile pentru întreaga viață.
În educația religioasă este necesar ca profesorul să cunoască și să țină cont de etapele dezvoltării psiho-fizice a elevului.
În perioada micii copilării rolul hotărâtor în educația religioasă a copilului îl are familia. De asemenea, programa de învățământ școlar prevede elemente de educație religioasă care au ca scop familiarizarea copiilor cu concepte religioase elementare.
La această vârstă, copilul este capabil să memoreze mecanic povestiri și istorioare. Ținând cont de acest lucru, ei pot fi învățați diferite rugăciuni, poezii și povestiri religioase adecvate vârstei. Mergerea la biserică și diferitele evenimente religioase cum ar fi: colindatul, cununiile, înmormântările ș.a. pot constitui momente prielnice care trebuie valorificate în educația religios – morală a copiilor.
Autonomia morală
Trăirile religioase din această etapă pot deveni hotărâtoare pentru întreaga viață. Acum, copilul observă și înregistrează actele religioase și morale pe care le vede în familie și în cercul cunoștințelor sale. El imită cu fidelitate și încredere atitudini, gesturi și cuvinte. Fondul sufletesc al copilului este nepervetit, de acea el crede că tot ce face omul matur este bine. Rezultă deci faptul că părinții și creștinii mature au datoria de a fi modele de comportament pentru copii și de a nu sminti pe nici unul din ei.
În perioada preadolescenței și adolescenței, elevul evoluează treptat, de la faza
“heteronomiei morale“ la “autonomia morală“. ( cf. Jean Piaget. ). În planul educației religioase se pot semăna în sufletul copiilor sentimente nobile și adânci. Este perioada în care se prezintă copiilor Istoria biblică a Vechiului și Noului Testament, evenimentele principale din Istoria și viața Bisericii , noțiuni fundamentale de credință. De asemenea, elevii asimilează și pun în practică norme de comportament religios-moral.
Perioada adolescenței se caracterizează prin schimbări majore în dezvoltarea psiho-fizică, fapt care are puternice influențe asupra educației religioase a elevului. Este perioada în care acesta își poate forma convingeri religios-morale temeinice sau poate să cadă pradă multor tentații cu urmări negative asupra personalității sale.
Practica religioasă
Spiritual, tânărul se preocupă de marile probleme ale vieții și concepe planuri pentru reforme religioase, morale, politice și sociale. Se manifestă simțul critic și al aprecierii. Acum apare interesul pentru ceea ce este general valabil, adică pentru legile naturii, ale istoriei ale vieții morale și pentru filosofie, dar și pentru ceea ce este abstract. El nu se mulțumește doar cu asimilarea cunoștințelor, ci le prelucrează și le aprofundează.
În această perioadă, adolescentul are nevoie de modele de viață și își conturează un ideal.
Cele mai mari schimbări în această perioadă au loc în planul volițional. Acum, adolescentul este capabil de tărie, de voință și de îndreptarea acesteia spre scopuri morale – condiție esențială pentru formarea caracterului moral.
În această perioadă, viața religioasă a tânărului trece printr-o criză de multe ori foarte periculoasă. Concepția religioasă pe care tânărul și-a dobândit-o în copilărie este zdruncinată de îndoieli generate de conflictul dintre viața și ideal, dintre credință și unele teorii științifice. Soluționarea acestui conflict depinde de felul în care educatorul știe să-și îndeplinească în mod conștiincios activitatea educativă.
În domeniul religios, mulți tineri revin la idealurile religioase din copilărie, înțelese acum mult mai bine și mai profund. Practica religioasă face mult bine tânărului în această perioadă. Ea îi îndreaptă privirile spre idealul sfințeniei, îi purifică sentimentele, mai ale pe cel al iubirii, îi trezește nostalgia spre idealuri înalte și-i înnobilează sufletul conducându-l spre lumea frumosului, binelui și sfințeniei.
(www.oradereligie.ro)