Educația religioasă

Din primii ani de viață nu trebuie să permiteți copiilor să-și manifeste încăpățânarea și mofturile dacă vreți să vă asculte. Aceasta nu înseamnă să interziceți copilului orice: copilul își poate dori ceea ce are dreptul să-și dorească. Atunci îi veți face pe voie cu bucurie, pe cât se poate. Dacă la momentul potrivit copilul cere mâncare pentru că îi este foame, această dorință trebuie îndeplinită, căci ar fi nemilos și crud să-i refuzi mâncarea. Când copilul cere un lucru necesar la școală, îi vom face pe voie, altfel există pericolul să încerce să-și procure obiectul respectiv pe căi necinstite. Este cu totul altceva când copilul vrea ceva nepermis: atunci trebuie să-i interzicem, să nu-i satisfacem mofturile, fără a da atenție lacrimilor. Niciodată nu trebuie să ne supunem capriciilor manifestate de copil; cine și-a manifestat o dată slăbiciunea va fi și pe viitor rob al copilului, iar capriciile acestuia vor guverna asupra părinților.
Părinții trebuie să acționeze de acord unul cu altul
Dorind să înfrângă încăpățânarea și capriciile copiilor, părinții trebuie să acționeze de acord unul cu altul: nu se poate ca unul să distrugă ceea ce a clădit celălalt. Nimic nu întărește mai mult încăpățânarea și mofturile unui copil, decât faptul că un părinte îi dă ceea ce i-a refuzat celălalt. Copilul vine plângând la mamă și se plânge că tata i-a interzis ceva; mama nu trebuie să-l căineze și cu atât mai puțin să-și exprime în fața lui nemulțumirea și supărarea pe tată. La fel trebuie să procedeze frații și surorile mai mari, rudele și slugile, dar mai ales bunicii.
Se știe că bătrânii caută afecțiune și, deoarece tinerii nu rămân prea mult în preajma lor, ei încearcă să-și apropie copiii, dar într-un mod greșit, făcându-le toate voile. De aceea nepoții se lipesc atât de des de bunicii lor, așteptându-se ca aceștia să le ofere tot ce le trece lor prin cap.
Nu trebuie să încurajăm niciodată toanele copiilor. Nu trebuie să permitem ca un copil să poruncească fraților și surorilor mai mari, servitorilor sau altor adulți, să dea tot felul de ordine după capul lui. Dacă un copil dorește ceva din partea celor mai în vârstă decât el, va trebui să exprime aceasta prin rugăminte, nu să dea ordine; și orice i s-ar da, să-i fie de ajuns și să mulțumească.
Nu trebuie să permitem niciodată copilului să depășească limitele unei purtări supuse, de ascultare față de autoritatea părintească. Ceea ce a spus tata sau mama copilul trebuie să îndeplinească de îndată, fără întârzieri și amânări. Numai în acest fel se poate înfrânge încăpățânarea, formând cu adevărat la copil o voință puternică, orientată spre bine și supusă față de părinți.
Exemplul personal
Stârpind în acest mod capriciile și încăpățânarea copilului, acționați apoi în așa fel încât acesta să aibă respect față de dumneavoastră, părinții. Stima față de cel ce poruncește constituie o motivație esențială a supunerii. Copiii își privesc cu deosebit respect părinții prin firea lucrurilor, acesta fiind un simțământ natural.
La el se referă și cea de-a cincea poruncă. De aceea pare un lucru cu totul inutil să li se spună părinților: procedați în așa fel încât copiii să nutrească stimă pentru dumneavoastră, totuși repetarea este necesară. Desigur, copilul știe că trebuie să-și respecte tatăl și mama, că Dumnezeu așa ne poruncește; dar ce ne facem când copilul vede câteodată la părinți unele trăsături și apucături, de care până și el, un copil nevinovat,se scârbește și se îngrețoșează?
Ce se întâmplă dacă, deși dorește, copilul nu-și poate respecta părinții? Dacă în permanență își vede tatăl beat, pe mamă ocărând și blestemând și pe amândoi într-o veșnică ceartă? Oare îi mai poate el stima? Exemplul rău al părinților distruge respectul copilului față de ei și, totodată, zdruncină temelia supunerii, a ascultării datorate părinților. Oare copilul nu se va gândi: ce fel de educatori sunteți voi pentru mine? De aceea, părinții trebuie să evite prin toate mijloacele pierderea respectului propriilor copii.
Fără certuri și jigniri în fața copiilor
Niciodată părinții nu trebuie să se umilească unul pe altul și să se ocărască în fața copiilor, pierzând astfel stima acestora. Ei trebuie să aibă o atitudine plină de respect unul față de celălalt, să nu-și permită nicicând vorbe grele și ocări în prezența copiilor, să nu se învinuiască reciproc.
Copiii nu trebuie să audă niciodată, cum se întâmplă adesea: „Minți la fel ca taică-tău!“, „Vei fi un neisprăvit, ca și taică-tău!“ sau „Vei fi o risipitoare, ca maică-ta“, „Nu vei face, ca și maică-ta, nici o brânză!“… Acolo unde copiii aud astfel de vorbe, s-au dus stima și ascultarea față de părinți!
Părinții nu trebuie niciodată să-și permită jocuri și glume necuviincioase cu copiii sau în prezența lor. Un tată care face pe măscăriciul în fața copiilor nu trebuie să mai pretindă respectul lor; copiii îl vor sfida cu vorba și cu fapta. Aceasta nu înseamnă că trebuie să fim duri și încruntați în permanență. O atitudine de seriozitate, combinată cu blândețea și duioșia părintească se deosebesc cu ușurință de bufoneriile care păgubesc autoritatea părintească. Un tată blând, duios, dar serios este respectat mult mai mult. La o singură privire a sa, copiii îi dau imediat ascultare.
Nu fiți indiferenți față de bucuriile copiilor
Dacă vreți să fiți ascultați de copii, arătați-le și demonstrați-le iubirea voastră – nu acea iubire de maimuță, care își drăgălește puiul și este gata să-l omoare îndopându-l cu dulciuri, ci o iubire din inimă, rațională, îndreptată spre binele copilului. Unde vede o astfel de iubire, copilul arată supunere și ascultare, nu de frică, ci din respect și dragoste.
Nu vă arătați niciodată indiferenți la bucuriile și durerile copilului. Să nu spuneți niciodată că acești copii sunt povară și chin pentru voi; nu arătați că un sacrificiu făcut de dragul lor este prea mare sau prea greu. Oferiți-le tot ce trebuie să le oferiți din toată inima și cu bucurie. Dacă părinții îi aruncă unui copil o bucată de pâine însoțită de ocări și regrete, cum își va mai păstra acesta iubirea pentru ei?
Faceți-le copiilor uneori mici plăceri și bucurii. Un mic dar de sărbători sau de ziua lor, oferit cu dragoste, menține iubirea copiilor. Atrageți-vă inimile lor prin comportamentul sincer și încrezător față de ei. Trebuie să avem mereu încredere în ceea ce este bun în copii, atâta timp cât nu avem temei să ne convingem de contrariu. Suspiciunea și neîncrederea îi întristează și le ucid dragostea. Nu adânciți gravitatea pedepselor meritate de copiii printr-o ironie disprețuitoare sau observații răutăcioase; acestea le înăspresc inima și șterg orice urmă de iubire din ea.
Nu admiteți obrăznicia
V-am arătat, dragi părinți, principalele mijloace de a-i educa pe copii să fie ascultători. Folosindu-le cu bună credință puteți obține rezultate uimitoare. Înainte de toate obișnuiți-vă copiii să vă asculte, știind că aceasta este voința Domnului. Opriți la timp pătrunderea și înrădăcinarea capriciilor în ființa lor, nu admiteți încăpățânarea și obrăznicia față de nimeni. Nu le oferiți tot ce li se năzare. Dimpotrivă, obișnuiți-i cu autocontrolul, abținerea și măsura în toate. Cereți copiilor să vă dea ascultare neîntârziat și neabătut, obișnuiți-i să îndeplinească de la primul cuvânt ceea ce le cereți. Insistați cu fermitate să facă ceea ce trebuie.
Dar, pentru a putea îndeplini totul la timp și corect, nu le impuneți ceva imposibil sau prea dificil. Nu fiți nici voi capricioși și arbitrari în ceea ce le pretindeți, admițând azi ceea ce ieri ați interzis. Nu vă contraziceți propriile afirmații sau unul pe celălalt în ceea ce întreprindeți pentru educația copiilor. Mențineți în copii respectul pe care îl datorează părinților și evitați cu grijă tot ce l-ar putea știrbi.
În fine, să nu uitați să chemați mereu binecuvântarea Domnului asupra muncii voastre de educație și, având această binecuvântare, efortul, grija și munca vă vor fi încununate de dobândirea unor copii ascultători.
(Educația religioasă. Învățături pentru copii și tineri,
Sf. Irineu de Ekaterinburg, Traducere din limba engleză de Diana Potlog,
sursa http://www.cartiortodoxe.ro)