Cupa Monitorul

Eduard Bandi și Cezar Ioja s-au întâlnit în cel mai pasionant meci al zilei



După atâta ploaie și vânt ieri a fost o zi perfectă pentru tenis în Cupa Monitorul. Cele opt partide din program au fost deosebit de interesante și s-au încheiat cu victorii pentru Eduard Bandi, Ciprian Costan, Radu Ulea, Florin Poenari, Radu Ciornei, Mihai Macarie, Eugen Airoaie și Ioan Marincuța.
Ziua de astăzi va începe la 7.00 dimineața, cu confruntarea dintre Dumitru Moraru și Adi Ungureanu, și se va încheia în jurul orei 18.00, cu duelul Vasile Rusu – Cătălin Lungu.
La Cupa Monitorul 2016 și-au anunțat participarea nu mai puțin de 182 de jucători din județul Suceava, care se întrec la patru categorii de concurs, Secundară, Principală, Elită și Veterani. Turneul se va derula până la sfârșitul lunii septembrie la Bazele sportive Unirea și IRE, interval de timp în care se vor disputa un număr record de 992 de meciuri. Mai trebuie precizat că ediția din acest an va cuprinde, în premieră, și două secțiuni noi, rezervate femeilor și copiilor, unde înscrierile vor continua până la sfârșitul lunii iunie.
Sponsorul principal al Cupei Monitorul este societatea Aqua Carpatica, la bunul mers al competiției urmând să-și mai aducă aportul SUCT, Conbucovina, Holzindustrie Schweighofer, Calcarul Pojorâta, Alma Viva, Inter Conti, Centrul de reconversie auto GPL – Suceava, Lusek, Caparol, Padrino, Florconstruct, Tipografia Celestin și Decathlon.
Pentru mai multe detalii accesați link-ul https://www.monitorulsv.ro/Cupa-Tenis-Monitorul.
Rezultate înregistrate ieri în Cupa Monitorul:

Eduard Bandi – Cezar Ioja Principală, Grupa J Baza UNIREA 1-6, 6-2, 6-3
Ioan Marincuța – Sergiu Ceucă Elită, – 40, Grupa A Baza UNIREA 6-4, 7-6
Ciprian Costan – Vasile Spânu Secundară, Grupa E Baza IRE 7-6, 6-3
Radu Ulea – Florin Fotciuc Secundară, Grupa C Baza IRE 6-1, 6-2
Florin Poenari – Răzvan Savanciuc Secundară, Grupa E Baza IRE 6-3, 6-4
Radu Ciornei – Gheorghe Bălan Principală, Grupa F Baza IRE 6-0, 6-2
Mihai Macarie – Nicu Costrîș Principală, Grupa D Baza IRE 6-2, 6-1
Ciprian Hrețcanu – Eugen Airoaie Secundară, Grupa A Baza IRE 1-6, 2-6

Programul zilei de astăzi:

Vineri, 17 iunie, ora 08.00 Ștefan Dumitrescu – Adi Baciuc Secundară, Grupa C Baza UNIREA
Vineri, 17 iunie, ora 08.00 Constantin Semaca– Iluță Cocriș Veterani, Grupa D Baza UNIREA
Vineri, 17 iunie, ora 10.00 Cioban Leonte – Victor Doboș Principală, Grupa G Baza UNIREA
Vineri, 17 iunie, ora 12.00 Bogdan Marasin – Daniel Roșu Elită, – 40, Grupa B Baza UNIREA
Vineri, 17 iunie, ora 16.00 Vasile Rusu – Cătălin Lungu Principală, Grupa C Baza UNIREA
Vineri, 17 iunie, ora 07.00 Dumitru Moraru –Adi Ungureanu Principală, Grupa L Baza IRE
Vineri, 17 iunie, ora 09.00 Cătălin Săcrieru – Ionuț Rădășanu Secundară, Grupa G Baza IRE


Recomandări

Un recidivist din Stroiești, autor de infracțiuni rutiere și atacator de polițiști, a fugit din ambulanța care îl transfera între penitenciare