Tradiție suceveană

Ediție a Colocviului Internațional de Științe ale Limbajului, găzduită de USV



Universitatea „Ștefan cel Mare”
Universitatea „Ștefan cel Mare”

După o perioadă de 8 ani, o nouă ediție a Colocviului Internațional de Științe ale Limbajului „Eugeniu Coșeriu”, manifestare științifică de prestigiu, revine la Suceava, în organizarea Universității ”Ștefan cel Mare”. În perioada 20-24 septembrie, colocviul inițiat în anul 1991 de marele lingvist român cu origini basarabene, Eugeniu Coșeriu, va aduna filologi marcanți din toată lumea, în cadrul celei de a XVII-a ediții. Prezent la primele cinci ediții ale manifestării ce avea să devină una dintre emblemele învățământului umanist din universitatea suceveană, reputatul lingvist Eugeniu Coșeriu, Doctor Honoris Causa al USV și Cetățean de onoare al municipiului Suceava, și-a lăsat amprenta în mod decisiv asupra acestor întâlniri academice, care au devenit itinerante în Suceava, Chișinău și Cernăuți.
Peste 110 filologi, lingviști, filozofi, profesori, cercetători, doctoranzi din Argentina, Belgia, Camerun, Chile, Elveția, Franța, Germania, Italia, Republica Moldova, România, Senegal, Spania, Ucraina, Uruguay vor interveni pe parcursul sesiunilor plenare și în secțiuni, încercând să propună noi dimensiuni în cercetările din domeniul științelor limbajului. Tema propusă în cadrul acestei ediții este extrem de generoasă, fiind inspirată de lingvistica coșeriană, și anume: Timp și limbaj. Printre cercetătorii care vor susține alocuțiuni în plenurile colocviului îi amintim pe Johannes Kabatek, de la Universitatea din Zürich, Maria Carmen Alen Garabato, de la Universitatea „Paul Valéry” din Montpellier, Cristinia Paladian, de la Universitatea „Yuri Fedkovici” din Cernăuți, Ludmila Zbanț și Nina Roșcovan, de la Universitatea de Stat Moldova din Chișinău, Henri Boyer de la Universitatea „Paul Valéry” din Montpellier, Eugenia Bojoga și Dumitru Cornel Vîlcu, de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Oscar Loureda Lapias, de la Universitatea din Heidelberg, Germania, Cristinel Munteanu, de la Universitatea „Danubius” din Galați, Alexandru Gafton, de la Universitatea „AlI. Cuza” din Iași, Mircea A. Diaconu și Sanda-Maria Ardeleanu, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.
În cursul zilei de joi, 21 septembrie, ora 11.00, în Auditoriumul „Joseph Schmidt” va avea loc ceremonia de conferire a titlului onorific de Doctor Honoris Causa al USV profesorului universitar și sociolingvistului francez Henri Boyer. Participanții vor participa de asemenea la momente culturale de calitate, organizate în parteneriat cu Primăria Suceava, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Muzeul Național al Bucovinei și Teatrul Municipal „Matei Vișniec” și se vor bucura de ospitalitatea bucovineană.
Parteneri în organizarea evenimentului sunt și de această dată Agenția Universitară a Francofoniei, care rămâne un partener tradițional al manifestării, alături de Centrul de Reușită Universitară, Centrul de Cercetare Analiza Discursului (CADISS) și Centrul de Cercetare Interlitteras. Coordonatorii manifestării sunt prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu, prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu și prof. univ. dr. habil. Dorel Fînaru.



Recomandări

Noi căi de colaborare a USV cu universități din Franța au fost deschise de colocviul franco-român, consideră omul de știință Nicolas Pélissier

Noi căi de colaborare a USV cu universități din Franța au fost deschise de colocviul franco-român, consideră omul de știință Nicolas Pélissier