Ediția a VII-a a Cupei Monitorul – Select

S-a stabilit țintarul ediției a VII-a a Cupei Monitorul la tenis

Ieri s-a stabilit programul celei de-a VII-a ediții a Cupei Monitorul la tenis de câmp, o competiție devenită una de tradiție, care reușește să ia amploare de la an la an. Tragerea la sorți a avut loc la sediul ziarului, în prezența lui Șerban Pop, unul dintre pionierii sportului sucevean, Mihai Pânzaru, arbitrul oficial al turneului, și Mihai Pop, managerul clubului Select și partener al întrecerii. Nu mai puțin de 167 de participanți s-au înscris pe tablourile de concurs ale categoriilor Secundară, Principală, Elită și Veterani, însă ediția din acest an va cuprinde și două secțiuni noi, rezervate femeilor și copiilor, unde înscrierile vor continua până la sfârșitul lunii mai.
Ediția a VII-a a Cupei Monitorul va debuta în a doua jumătate a lunii aprilie și se va încheia la sfârșitul lui septembrie, interval în care se vor disputa peste 900 de meciuri, un adevărat record pentru o competiție din România.

Recomandări