Echipamente estimate la 4.000 de lei au fost furate din discoteca „Cinema” din municipiul Fălticeni, au anunțat, ieri, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Polițiștii au fost sesizați despre furt luni, în jurul orei 11.00, administratorul discotecii declarând că fapta s-a petrecut în intervalul 31 mai -2 iunie a.c..
„Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, profitând de neasigurarea corespunzătoare a unei uși laterale, autori necunoscuți au pătruns în interiorul discotecii și au sustras echipamente”, se arată în comunicatul poliției, fiind vorba de patru aparate cu proiecție laser, un televizor LCD și un compact disc player.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliției județene.