Ieri, în penultima etapă din turul Diviziei A de Handbal, tinerii handbaliști suceveni au evoluat în deplasare pe terenul celor de la CSM Adjud. Elevii antrenorilor Petru Ghervan și Florin Leuciuc au început foarte hotărîți acest meci, distanțîndu-se la opt goluri încă din minutul 11, scor 9 – 1, două minute mai tîrziu diferența mărindu-se la 13 goluri, scor 15 – 2. Cu ajutorul unei apărări foarte exacte și sigure, și cu un contraatac fulgerător, echipa suceveană a reușit să intre la pauză în vestiare cu un avantaj de 14 goluri, scor 26 – 12. Deoarece avea un avantaj destul de mare și dorea menajarea titularilor pentru ultima etapă, în partea a doua a jocului, antrenorul Petru Ghervan a trimis în teren jucătorii de pe banca de rezerve. Aceștia s-au descurcat bine în teren, terminînd meciul la o diferență de 17 goluri, scor 46 – 29. Astfel, după un meci în care au dominat clar jocul, chiar dacă adversarii lor au apelat la durități pe parcurs, universitarii suceveni au obținut cea de-a zecea victorie, fiind lideri ai Seriei de Est. Joi, în ultima etapă a turului Diviziei A, sucevenii au șansa să termine neînvinși turul de campionat, cînd vor întîlni echipa similară a Universității Pitești, formație aflată pe locul patru al clasamentului.