– Prin victoria de ieri, cu 33-26 în fața handbaliștilor piteșteni, sucevenii au acumulat 11 victorii din tot atîtea meciuri
Deși s-au temut de meciul de ieri cu CS H&V Universitatea Pitești, handbaliștii suceveni au fost pe punctul de a cîștiga prin neprezentarea adversarilor. Aceștia au ajuns la sala de sport a LPS Suceava cu doar 5 minute înainte de începutul partidei, iar cu bunăvoința arbitrului au efectuat încă 10 minute de încălzire. La final oaspeții au explicat că s-au prezentat la Sala Unirea, crezînd că partida va avea loc acolo. În atari condiții, jocul a început cu întîrziere, problema echipei cîștigătoare nefiind pusă sub semnul întrebării aproape deloc. Piteștenii au rezistat doar primele 10 minute, pînă la scorul de 7-7, de aici elevii antrenorilor Petru Ghervan și Florin Leuciuc distanțîndu-se încet dar sigur, astfel încît la pauză aveau un avantaj de 8 goluri, scor 18-10. Pauza se pare că a fost un atu pentru oaspeți, care s-au odihnit, și, pe fondul relaxării sucevenilor, s-au apropiat în partea a doua la 3 puncte. În final, handbaliștii suceveni s-au impus cu 33-26 și au încheiat turul de campionat pe primul loc, cu 11 victorii din tot atîtea posibile, ceea ce-i face favoriți pentru promovarea în Liga Națională.