Astăzi, 5 martie, de la ora 10.00, în sala de sport a Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu”, echipa de tenis de masă Șomuz Fălticeni va întâlni Farul Constanța, liderul Seriei a II-a în actuala ediție a Diviziei B. Miza întâlnirii este promovarea în Divizia A.
La turneul desfășurat în perioada 21-24 ianuarie în Sala Sporturilor din Giurgiu și organizat de Federația Română de Tenis de Masă, județul Suceava a fost reprezentat de echipa de tenis de masă a ACS Șomuz Fălticeni. La finalul competiției, ACS Șomuz s-a calificat în play-off-ul Diviziei B, ocupând locul II în Seria I.
Potrivit coordonatorului de lot, Cătălin Cozma, în urma rezultatelor obținute, Șomuz Fălticeni speră să obțină calificarea în Divizia A.
La fel ca la returul de la Giurgiu, fălticenenii se vor prezenta astăzi cu o echipă formată din doi jucători foarte tineri și cu evoluții foarte bune în tur, Mihai Nemaciuc și Vlad Hurloi (fiecare având 14 ani), și doi jucători experimentați, Marius Moșneagu și Cătălin Cozma (coordonator lot).