Am făcut-o și p-asta: am încheiat anul 2007, unul fără egal în privința spectacolelor de mare calitate pe tărâm românesc, cu ceva ce am considerat că nu trebuie ratat, adică recitalul singurului „Elvis” în activitate, rock’n’roller-ul britanic Shakin’ Stevens.
Să ne lămurim: nu e (și nici n-a fost vreodată!) un monstru sacru. Este un interpret de rock’n’roll cu mai puțină demență „la purtător” decât alții. Nu șochează prin nimic. Sau da!, fiindcă mi-a fost dat să văd, la apariția pe scenă, un domn elegant, ca orice „sir” de pe insula aia, cu un costum negru impecabil, cu o cămașă la fel, pe care cu greu îl puteai asocia cu agitatul ăla de acum vreo 20-30 de ani care te așteptai, pe la o bucată, să se desfacă din încheieturi.
A dat tot!
L-am văzut ușor crispat la prima piesă, ușor nedumerit de faptul că Polivalenta nu era plină – să tot fi fost cam pe trei sferturi, maximum. I-au fost însă de ajuns vreo trei minute juma’ ca să priceapă că ăia care eram, vreo cinci mii de suflete, veniserăm cu treabă! Așa că s-a destins brusc și a dat tot ce are mai bun – adică tot!
O voce neschimbată, catifelată, care se pliază în egală măsură pe rock-uri dar și pe balade, și poate de aceea comparația cu „the King” nu e deloc forțată. Ne-a încântat cu tot ceea ce știam din străvechime, de la „This Old House”, „Marie, Marie” (cântată în două variante, una mai „mișcată” la bis), „You Drive Me Crazy”, „It’s Raining” sau „Give Me Your Heart Tonight”, până la extrase, vreo 4 – 5, din ultimul album care constituie, de fapt, pretextul actualului turneu.
Fără dans.
Având în spate un grup solid, alcătuit din 7 instrumentiști (3 chitare, tobe, keyboards, saxofon, trompetă) și o „backing vocal” negresă, nu e de mirare că sound-ul a fost de o calitate ireproșabilă. Spre mirarea mea, mișcările alea nebune, ca de epileptic, au lipsit cu desăvârșire, „Shaky” încheind totuși fiecare piesă cu câte o „fiță” – semișpagat, fandare etc. Iar pe la o bucată, după o „foarfecă”, s-a luat cu mâinile de șale, dându-le de înțeles că vine, totuși, o vârstă. Aiurea! La aproape 60 de ani, arată ca de 35 (că jur, am stat „face to face” cu el, lipiți de gărdulețul din fața scenei – de altfel o să ne vedeți, pe mine și „tribul” meu, în imaginile TVR, care a filmat întregul show spre a-l transmite în curând, de sărbători) iar gestul făcut era doar o glumiță.
Fără cusur.
A fost un concert căruia, oricât am încercat, nu i-am găsit nici o fisură. Și pe care l-aș revedea oricând cu egală plăcere și bucurie. Așadar, a fost un 2007 în care i-am văzut pe Alice Cooper, Marilyn Manson, Rolling Stones, Robert Plant, Toy Dolls și, la urmă dar deloc ultimul, pe Shakin’ Stevens. Un an excepțional, pe care cu greu îl va putea egala un altul. Poate… 2008? … Că deja se anunțară John McLaughlin, Lenny Kravitz și Iron Maiden. De la toți, vă promit, veți avea cronici de spectacol în „Monitorul”. Exact ca și în acest an. La mulți ani și la multe concerte!
