E, totuși, o diferență

Caunul care se afla dincolo de obișnuitapatimăcu care fanii romani își susțin echipele românești favorite (eu țin ca dementul cu ele, cu toate și cu fiecare în parte, doar atunci când joacă în cupele europene, iar în rest chiar că nu-mi pasă de soarta lor) nu îmi doresc de la campionatul intern decât câteva chestii minimale: să se joace corect, fără aranjamente, arbitrii să nu trântească meciuri canesimțiții (cum parcă tot mai des și mai vizibil se întâmplă în ultima vreme), fotbalul să fie atât cât (nu) este de tehnic, dar măcar să fie vioi, patronii să-și vadă de dat banii la timp, nu de făcut echipă și tactică. Zilele trecute, am asistat la egalizarea mediului în care se practică minunatul sport cu bășica, prin dispariția spectatorilor dintr-o țară unde acesta este perceput ca un fel de religie: Italia. Știu cum e în tribunele de acolo încă de la Campionatul Mondial din 1990, când am fost la două meciuri, unul pe Olimpico din Roma, celălalt la Napoli. Ceea ce se petrece în tribune este adesea la fel de spectaculos, de frumos și de interesant caevenimentele de pe gazon. Acum, când au dispărut spectatorii de pe stadioanele din Italia, mă așteptam ca și calitatea fotbalului să fie în scădere, în ideea că la noi de aia nu-i pic de fotbal, fiindcă nu-ți vine să joci când tribunele sunt goale. Deși se auzea totul, inclusiv aplauzele celor de pe băncile de rezerve, atunci când colegii din teren făceau ceva deosebit, exact ca la Voluntari sau la Clinceni, totuși asemănarea se cam oprea aici. Fotbalul era din alt clip, dovadă și golul fenomenal înscris de Dybala, după o cursă presărată cu driblinguri și finalizatăcu un șut cu exteriorul care ar trebui predate la toate școlile de fotbal din galaxia noastră. Îmi pare tot mai rău că nu ne-am calificat în cupele europene până în tururile care se joacă în aceste vremuri de restriște, fiindcă e clar că ar fi crescut în proporție geometrică șansele echipelor noastre, din moment ce e clar că pe celelalte le deranjează totuși absența spectatorilor, în timp ce ai noștri par deranjați de tribune pline, unii dintre ei nevăzând așa o chestie decât la televizor. Chiar stau și mă întreb: oare fotbalul românesc n-o fi cumva bântuit de mulți ani de coronavirus?