Iar ați ghicit: e vorba de distanța dintre noi și ei. La toate capitolele. De la tribunele care sunt niște capodopere de arhitectură până la cei care le populează: oameni normali, frumoși, luminoși, îmbrăcați în toate culorile vii, și care cântă, cântă și iar cântă. De la felul în care se manifestă și vorbesc antrenorii și jucătorii după meci, până la calitatea ierbii și a nocturnei. De la efortul uriaș depus în teren în fiecare secundă de joc, la orice scor, până la faulturile care la ei, oricât de dure ar fi, n-au nimic mârlănesc, în timp ce la noi par tentative de omor cu premeditare. Iar dacă ne referim la esență, la fotbal adică, cretin și orb de-ai fi și tot realizezi că trăim în galaxii diferite.
Mijlocul săptămânii ne-a adus opt meciuri de cupe europene intersectate cu cele dintr-o etapă de campionat românesc. Doamne, ce încântare a fost să vezi tot câte patru, cinci sau șapte goluri în meciurile ălorlalți. Mamă-mamă, ce senzație de vomă îți produce un Galați-Vaslui (echipele de pe locurile 1 și 3 din campionatul ăsta împuțit, ambele urmând a juca în cupele europene, iar una aproape sigur în Champions’ League, ptiu!) în care primul șut pe poartă – din cele două în total! – s-a tras… în minutul 67!! Ce joacă, fraților, nenorociții ăștia? Cu ce prilej își zic ei tot fotbaliști, ca Iniesta, ca Rooney, ca Drogba? Ce legătură e între încântarea pe care ți-o produc ăia la orice atingere (chiar greșită!) a mingii și felul în care se screm ăștia, târându-și ciolanele pe teren într-o lehamite vecină cu moartea clinică, după care, când li se întâmplă chiar să aibă vreun contact cu „dânsa”, te miri că nu fac entorse și luxații!? Cum poți compara gestul lui Lampard de a-și ajuta adversarul (faultat chiar de el, ba chiar intenționat) să se ridice, cu gestul animalului de Alexa de la Poli Timișoara care, după ce faultase ca un idiot, în prelungiri, când echipei lui îi frigea inima să mai dea un gol, după asta și-a mai și proptit copita pe spinarea ăluia căzut, ba încerca și să-i explice arbitrului că el e un îngeraș, animalul naibii ajuns și piesă de bază la naționala de fotbal mimat. De ce nu-nchideți, bă Nașule, taraba asta penală? Ce-avem noi în comun cu civilizația fotbalului?
