E clar: s-a stricat ceva!



Neîndoielnic, Real Madrid traversează una dintrecele mai negre perioade din istoria sa, care printr-o absolut bizară coincidență s-a declanșat odată cu achiziționarea jucătorului considerat a fi cel mai bun din lume, francezul Kilian M’Bappe. Nu știu în ce măsură aducerea sa, la capătul unui thriller înșirat pe vreo doi ani și mai bine, timp în care M’Bappe și-a jucat cartea (de fapt, soarta!) cu o măiestrie pe care nu cred că a mai avut-o vreunul din ceilalți superjucători de pe lume, a adus vreun beneficiu concret în jocul echipei, după un sezon în care s-a încoronat, pentru a 15-a oară în istorie, drept cea mai bună echipă din Europa, de fapt din lume. Ce s-a întâmplat însă în afaraaducerii lui M’Bappe de s-a bramburit jocul Real-ului în așa un hal încât a ajuns să încaseze 7 goluri (cred că e fără precedent în toată istoria sa!) în ultimele două apariții pe propriul stadion (4 de la Barcelona, 3 de la Milan!)? Păi, în primul rând, s-a retras Toni Kroos, mintea limpede de la mijlocul terenului, al cărui rol (pe care eu l-am negat mai mereu, dar se vede că m-am înșelat!) e clar că era de importanță majoră. Apoi, accidentarea lui Carvajal, căpitanul echipei, a făcut să disparăși elementul mobilizator în momente grele. În plus, Lunin nu mai e în formă din sezonul trecut, iar intervențiile sale în poartă sunt nesigure, la care se adaugăo apărare vraiște, în care toți par cu gândul la ce goluri ar avea de dat, nicidecum de salvat! Dar decisivă în aiureala asta e turbarea lui M’Bappe de a demonstra că e cel mai bun: se bagăpeste tot, încurcăși jocul lui Vini, și al lui Bellingham (mutat pe o poziție care nu-i priește, probabil și frustrat că a devenit vioara a doua sau a treia de când cu M’Bappe!), iar din dorința nebună de a înscrie ratează ocazie după ocazie, mai ceva ca Pușcaș, cel mai tembel atacant din lume… care cred că e fericit acum că nu mai e singurul!
Schimbarea lui Carlo Ancelotti nu pare a fi soluția. Cred că mai degrabă vânzarea lui M’Bappe… pe care mintea lui Florentino Perez nu o poate procesa!



Recomandări

Campanie umanitară pentru o tânără care s-a născut în ziua în care i-a murit tatăl, apoi a fost crescută de stat. Are nevoie de o casă!

Campanie umanitară pentru o tânără care s-a născut în ziua în care i-a murit tatăl, apoi a fost crescută de stat. Are nevoie de o casă!
Campanie umanitară pentru o tânără care s-a născut în ziua în care i-a murit tatăl, apoi a fost crescută de stat. Are nevoie de o casă!