E bine. De fapt, rău!

Încheiam articolul apărut la această rubrică alaltăieri, spunând că de la 5 – 0 în sus putem spune că e de bine. Chiar dacă au fost numai 4 goluri înscrise, superioritatea echipei noastre a fost uriașă, neputându-se face niciun fel de comparație între cele două echipe naționale, ceea ce repune lucrurile pe făgașul lor normal, în sensul că gata!, s-au dus naibii vremurile când echipele noastre naționale, de orice vârstă, își acopereau previzibilele eșecuri declarând (antrenori, oficiali federali, jucători etc.) că „nu mai există echipe mici” și alte bazaconii d-astea. Politica aia de căcănăreală fotbalistică dusă ani de-a rândul ne-a adus în situația de a ne compara cu toți amărâții Europei și ai planetei, de ajunseserăm să ne temem și de Ferroe ori de Albania, ceea ce chiar nu e nici logic, nici normal. În fond, Liechtenstein, San Marino, Andorra și alte invenții d-astea, adunate (și înmulțite cu oricât!) nu au nici suprafața, nici populația României, iar în privința talentului fotbalistic nu avem aceeași unitate de măsură. Așa că să privim cu atenție la țările calificate la acest turneu final și să observăm că sunt toate, absolut toate marile puteri prezente acolo. Nu lipsește nici Spania, nici Anglia, nici Germania, Franța, Italia ori Croația, iar prezența României printre ele nu face decât să reașeze corect ierarhia europeană, cel puțin la acest nivel de vârstă. Iar dacă se va petrece și explozia preconizată de Rădoi (mare antrenor, nu-i așa?) și de jucătorii înșiși, atunci am putea trăi bucurii încă nebănuite la turneul final. Există însă și partea nasoală a calificării: faptul că în loc să-i avem pe majoritatea băieților ăstora la Naționala mare, luptând pentru calificarea la Europene (care se va disputa pe parcursul întregului an 2019, și atât), îi vom lăsa să se pregătească pentru turneul final under 21. Asta mai înseamnă și că în preliminariile alea ne vor delecta din nou cu chiflele lor penale fosile de teapa lui Tamaș, Săpunaru ori (apără, Doamne!) Moți, măcar până să termine ăia mici turneul final. Vedeți, așadar, că deși e bine, de fapt e chiar rău!