Motto: ”Recunoști fericirea după zgomotul pe care îl face când pleacă” – Jacques Prévert
”Din perspectiva mea, e total ilogic cum investiţii care sunt începute acum 30 de ani, acum 10 ani, care sunt făcute în proporţie de peste 80%, care deja au avut impact asupra mediului, care produc energie ieftină şi verde din domeniul hidro, să fie blocate din cauza existenţei unor moluşte, peşti sau greieri, nu ştiu de care” – afirma nu demult, dovedindu-și îngustimea perspectivei, Bogdan Ivan, ministrul Energiei…
Cum politica este refugiul moluștelor ignorante care, din mintea lor și mânuțele lor, nu știu face nimic, rostirea e firească.
Dar!… În consonanță cu el, un erudit la modă – Horia Roman Patapievici – în volumașul ”Discernământul modernizării”, scrie revoltat despre ”drepturile omului ale obiectelor”; loc în care face dovada unui înverșunat antropocentrism înăuntrul căruia sălbăticiunile, arborii… – într-un cuvânt, formele naturale ale vieții – sunt doar niște biete obiecte cărora apucații de ecologiști vor să le confere pe nedrept ”drepturile omului”.
În broșura amintită – căci e doar o broșură! – Patapievici face referire la un ipotetic industriaș a cărui inițiativă de a construi o uzină într-un podiș poate fi zădărnicită de un ”avocat postmodern”, în numele dreptului la virginitate al acelui ținut. Autorul – care se declară „om modern”, deci superior…: Cui? – așteptându-se ca și cititorul să-l blameze necondiționat în sinea sa pe apărătorul… biodiversității.
Casta evlavioșilor ortodocși vine și ea tare din urmă, punând patrafirul și cădelnița în cele mai binecuvântate și izolate locuri din Carpați, unde înfige cruci de lemn… Afumate, aleluite cu falseuri tânguite și filmate cu telefonul – ”scula diavolului”! – crucile desemnează locuri ”sfințite” care, brusc și fără vreo opoziție civică, primesc documentele necesare construirii de schituri și mănăstiri din beton: viitoare gazde ale puturoșeniei și hulpave guri înghițind banii și darurile pelerinilor îngenunchiați; ”îngenunchiați” nu prin trăirea stării de ”numen” la vederea Naturii, ci îngenunchiați la propriu dinaintea popilor și călugărilor stăpâni.
Revenind la rostirea politicianului Bogdan Ivan, ea privește noua plagă menită distrugerii legale a râurilor de munte, o realitate în curs, ilegitimă și extrem de păguboasă; el referindu-se la MHC-urile private ale ”băieților deștepți”, cei care bagă în țevi de aducțiune partea superioară a râurilor de munte, uneori, întreg râul, lăsând albia seacă. Este la mijloc precara mentalitate a arghirofilului care, pentru bani, strivește ”corola de minuni a lumii”…
Iată însă o realitate necunoscută multor cititori: Înainte de 1989 – pe vremea ministerului de resort (MEFMC) – cozile râurilor de munte, în amonte de lacurile de acumulare, cât și întreg cursul de sub izvoare al tuturor râurilor montane din Carpați erau declarate prin lege ”fond rezervat de interes republican, destinat reproducerii salmonidelor” (păstrăvilor – n.m.); acolo pescuitul fiind strict interzis, râurile fiind și păzite pe măsură.
Ministrul ăsta al Energiei face – a câta oară?! – dovada că, pentru biodiversitatea carpatină, ignoranța e mai periculoasă decât prostia. Asta întrucât ignoranța presupune și ceva diplome consfințind neisprava personală, care diplome și doctorate plagiate, prin intrarea într-o gașcă de țărănoi și țoape asemenea lui, primesc puterea politicii.
Și e principiu de partid, nu ghinion, că imbecilii cu pretenții își dau mereu cu părerea privitor la mediu, argumentul lor fiind banii investiți. De altfel, e destul să privim meclele unora, spre a decela pe ele suficiența și ceea ce poate fi numită ”siguranța prostului”.
Privitor la aceste MHC-uri cu conducte ce captează apa râurilor pe zeci de kilometri, trebuie înțeles că,… înțelegând atentatul la mediu astfel săvârșit, occidentul a renunțat la aceste hidrocentrale, distrugându-le acolo unde s-au făcut, reconstrucția ecologică săvârșindu-se apoi.
”Ce-i unește pe eroii agresării Naturii, cei cuprinși în categoriile amintite?” – s-ar putea întreba cineva, căci sunt atât de diferiți ca formație: ignoranți, erudiți și evlavioși… Ar fi o întrebare logică și legitimă, căreia aș îndrăzni să-i răspund: Îi unește precarul lor experiențial de viață; cel în care – începând din copilărie! – Natura a fost fie ceva îndepărtat, exterior oricum – ca în rostirea ”Ies în natură…”, aflată în gura celor trăiți doar pe asfalt – fie ceva menit folosirii; loc unde deși codrul era mereu ”frate cu românul”, ultimul se înfrățea doar cu toporul.
De aceea – apropo de rostirea ministrului Bogdan Ivan – oricărui ignorant, erudit și evlavios – îmi vine să-i strig: ”Măi golanule, atunci să disprețuiești un greier, când vei putea face tu unul, cu mâinile tale!”