Dușa: Vom avea banii pentru plata primei tranșe legat de achiziția avioanelor multirol



Ministrul Apărării, Mircea Dușa, a declarat, luni, că partea română va continua negocierile cu partea portugheză pentru achiziționarea de avioane multirol, chiar în anul 2013 putând fi plătită prima tranșă, astfel încât să se poată asigura poliția aeriană în spațiul românesc.
„Noi, în momentul de față, am discutat și cu alte state care dețin astfel de capabilități și până la urmă o să continuăm negocierile cu partea portugheză, dar am avut discuții și cu alte state. În momentul când vom avea palma bătută pe acest subiect, adică va exista o cheltuială certă, chiar dacă va fi în cursul acestui an, vom avea banii pentru plata primei tranșe legat de achiziția avioanelor multirol, astfel încât să putem asigura poliția aeriană în spațiul românesc și mai ales pe acele județe care mi-s dragi mie, Harghita Covasna și Mureș”, a spus el.
Ministrul a făcut aceste declarații după ce a participat la dezbaterea de către cele două comisii pentru apărare ale Parlamentului a bugetului pentru ministerul pe care îl conduce.
„De-a lungul anilor au existat diferite strategii legat de avioanele multirol, având în vedere că resursa de zbor pe care România o are în momentul de față se consumă și la un moment dat va ajunge să nu poată să execute acele misiuni de poliție aeriană”, a menționat el, adăugând că, după o analiză serioasă, s-a propus o altă strategie, de înzestrare a armatei cu avioane F-16 vechi dar în serviciu.
Mircea Dușa a arătat că în primul semestru al anului 2012 va face demersurile necesare pentru a discuta, ca și predecesorul său, Corneliu Dobrițoiu, cu cei care dețin aceste capabilități pentru a începe înzestrarea Armatei române.
„Trebuie să trecem de la stadiul de programe și strategii de apărare la fapte și la obiective concrete”, a conchis ministrul Apărării.