Respirația profundă ar putea calma durerile la fel de eficient ca orice medicament analgezic. Rezultatele unor experimente efectuate recent au arătat că, respirând profund, mai precis, inspirând de două ori mai rar decât în mod normal, persoanele care au suferit arsuri sau tăieturi își alină durerea pe termen scurt, însă metoda inspirației profunde ar putea fi eficientă și în cazul durerilor cronice ale încheieturilor și mușchilor. În timpul studiului, subiecții au reușit să suporte mai bine și pentru mai mult timp diverse niveluri de durere, după ce în prealabil fuseseră învățați cum să își controleze ritmul respirației, astfel încât să îl reducă la jumătate.
În general, adulții respiră de 12 până la 18 ori pe minut, însă oamenii de știință au anunțat că reducerea ritmului până la șase respirații pe minut are un efect analgezic deloc de neglijat. Experimentul a fost realizat pe un grup de femei sănătoase și pe un grup de femei care sufereau de fibromialgie – o afecțiune medicală cronică, afecțiune care se caracterizează prin dureri difuze și sensibilitate în mușchi, tendoane și ligamente, fără ca acestea să aibă o cauză evidentă.
Femeile din ambele grupuri au fost supuse unor teste în timpul cărora mâinile le-au fost expuse la temperaturi de diferite intensități, scopul cercetătorilor fiind acela de a măsura gradul de toleranță la durere al pacienților. Subiecții din ambele grupuri au anunțat că, atunci când au respirat mai rar și mai profund decât în mod normal, durerea li s-a părut mai puțin intensă și mai ușor de suportat decât atunci când au respirat normal.
Una dintre teoriile emise de cercetători în urma acestui experiment este aceea că respirația profundă reduce durerea întrucât are un efect direct asupra sistemului nervos simpatic – fibrele din cadrul sistemului nervos central care controlează, printre altele, fluxul sanguin și temperatura la nivelul epidermei.