Un bărbat din comuna Grănicești a ajuns în urmă cu două zile în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie. Mihai Corniciu, în vârstă de 42 de ani, urmează să fie transferat într-unul dintre penitenciarele din țară, fiind condamnat la 9 luni de închisoare.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul principal Alin Botezatu, Mihai Corniciu a fost prins zilele trecute în urma unei acțiuni organizate de cadrele Biroului Poliției Rurale Rădăuți.
Corniciu a fost condamnat de instanțele de judecată, pentru că nu a achitat cu rea credință pensia de întreținere celor șase copii minori ai săi, încredințați fostei sale soții, în urma divorțului.
Tatăl infractor
După gratii, pentru abandon de familie
Recomandări
27 de elevi chiulangii, prinși de poliție în cafenele și localuri, în timpul orelor de curs





