Dumnezeu nu bate cu… tacul

N-are sens să vă povestesc despre zecile de ore pe care le-am petrecut de mai bine de o săptămână încoace urmărind Campionatul Mondial de Snooker. Și unde, la ora când scriu rubrica asta, tremur pentru Ronnie O’Sullivan, condus după primele 16 frame-uri cu 9 – 7 de Barry Hawkins, pe care în finala mondialelor de acum doi ani îl bătuse măr, dar mai blând totuși decât în masters-ul de prin februarie, anul ăsta, când i-a dat un 10 – 1. E clar că Ronnie a intrat la masă convins că Hawkins e bătut încă de la tragerea la sorți, cam în felul în care Real a jucat sâmbătă cu echipa Nimeni, pe care în tur o bătuse cu 10 – 2! Iar când Nimeni conducea deja cu 2 – 0 în minutul 15, a pornit cursa de urmărire, finalizată, slavă Domnului, cum era normal. Sper să se petreacă la fel și cu Ronnie, pornind de la ideea din titlul de azi al rubricii, dar și de la aceea că fără el mondialele nu mai au nici un haz, chiar dacă au adus în prim-plan un nou fenomen, Kyren Wilson, pe care vă recomand să-l urmăriți cu mare atenție în continuare, fiindcă e ca și calificat în sferturi. Mai puține șanse îi dau lui Judd Trump, condus și el însă cu 10 – 6, de un Ding Junhui aflat în revenire, mai ales psihică. Tot o dovadă de revenire, absolut fabuloasă, vine din Moto GP, unde Valentino Rossi, ajuns veteranul competiției (când au trecut, Doamne, cei 20 de ani de când îl urmăresc, încă de la debutul său!?), a făcut alaltăieri nu o cursă „istorică”, după cum o numeau comentatorii, ci una dincolo de limitele umane. Istorică nu mi s-a părut a fi decât depășirea, parcă din turul 7, când Marquez a condus cursa timp de… vreo 2-3 secunde! Adică exact atât cât a durat de când l-a depășit pe „Dottore” într-un viraj, până în virajul următor, altfel spus, vreo 30 de metri! La toată tărășenia mai trebuie adăugat și că Valentino i-a bătut chiar la ei acasă, în Spania, pe Lorenzo, Marquez și Pedrosa, iar de aici încolo nu-mi rămâne decât să-l aștept să câștige anul ăsta și titlul mondial, pe care aceeași gașcă spaniolă i l-a cam furat anul trecut. Hai Ronnie, hai Rossi, și mai ales hai Real, că doar n-o să ne-mpiedicăm de alt Nimeni, numit Manchester City.