Dumnezeu este iubire

Oare credeți că nu ar fi fost la îndemâna lui Hristos, să-i strivească pe cei ce-L umileau și-L batjocoreau sau să alunge cu puterea-I pe diavolul care-L ispitea,
arătându-i neputința trupului omenesc („De ești Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se prefacă în pâini” – Matei 4, 3) , împingându-L către omeneasca slavă deșartă ( „Dacă Tu ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te în jos, că scris este: Îngerilor Săi va porunci pentru Tine și Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să izbești de piatră piciorul Tău” – Matei 4,6) , încercându-L și cu ispitirea de Dumnezeu? Și așa cum minunat scria Sfântul Maxim Mărturisitorul „Neputând vrăjmașul să-L facă pe Domnul să calce porunca iubirii de Dumnezeu, prin cele ce I le-a făgăduit în pustie, s-a străduit pe urmă, după ce El a venit în lume, cu ajutorul nelegiuiților iudei, să-L facă să calce porunca iubirii de oameni.”
Adică, tot ce I-au făcut necredincioșii, doar să-L facă să răspundă ticăloșiei și urii lor prin urgie și forța, adică prin neiubirea de oameni, și de ar fi fost așa, Hristos ar fi căzut din dragostea Tatălui și El însuși ar fi călcat prima poruncă a Legii. Și lumea nu ar mai fi aflat că diavolul este înfrânt de iubirea de Dumnezeu (urmându-i lui Hristos neabătut poruncile) și de iubirea de oameni. Doar așa iubirea învinge ura, căci nu există cetate oricât de întărită a răului, ale cărei porți să nu se năruiască înaintea iubirii de Dumnezeu și înaintea iubirii de oameni. De aceea în Epistola 1 către Corinteni scria Sfântul Apostol Pavel:
„De-ași grăi în limbile oamenilor și ale Îngerilor, iar dragoste nu am, făcutum-am aramă sunătoare și chimval răsunător. Și de-aș avea darul proorociei, și tainele toate le-aș cunoaște, și orice știință, și de-aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Și de-aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic
nu-mi folosește. Dragostea îndelung rabdă, dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviința, nu căuta ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată” (13, 1-8) .
„Să ne învăluim răutatea în iubire și să nu urâm pe nici unul care ne tulbură și pizmuiește”
Cine a fost mai hulit și mai batjocorit decât Iisus Hristos Dumnezeu? Și cu toate acestea, El niciodată nu a ripostat și nici măcar nu a întrebat de ce. Nu a întrebat, pentru că știa, că prigonitorii sunt uneltele diavolului, sărmani care nu mai știau ce fac și îmbătați de răutatea demonilor, strigau cu toții: „Răstignește-L! Răstignește-L!” Pentru acest motiv porunca lui Hristos dată nouă, este să iubim pe vrăjmașii noștri. Să luăm învățătură de la Hristos, Care, la vremea cumplitei Sale batjocoriri și umiliri, nu numai că nu a răspuns la rău cu rău, ci S-a rugat Tatălui Ceresc, rugîndu-L să-i ierte pe cei ce-L omorau: „Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac. Nu le socoti lor, Doamne, păcatul acesta”. Deci, nici noi nu trebuie să ne răzbunăm pe cei ce ne fac rău, ci în primul rând trebuie să-i compătimim, și să ne rugăm pentru binele și ajutorul lor.
Seamănă cumva această pildă, cu cele ce scrie Sfântul Mare Apostol Pavel în Epistola către romani la capitolul 8, 35-39:
„Cine ne va despărți pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea sau prigoana sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau sabia. Precum este scris: Pentru Tine suntem omorâți toată ziua, socotiți am fost ca niște oi de junghiere. Dar în toate acestea, suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit. Căci, sunt încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălțimea, nici adâncul și nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Iisus, Domnul nostru”.
De aceea să ne învăluim răutatea în iubire și să nu urâm pe nici unul care ne tulbură și pizmuiește în cale, ci să ne rugăm pentru el și să-l iubim, căci Dumnezeu este iubire! și de nu aveți frică de Dumnezeu, căci scris este „cu măsura cu care măsurați, vi se va măsura” , luați măcar seama, că tot scris este, că „cele ce ochiul nu a văzut și urechea nu a auzit și la inima omului nu s-au suit, pe acelea le-a gătit Dumnezeu celor ce Îl iubesc pe El”. Iar Dumnezeu atât de mult a iubit lumea, încât pe Fiul Său, Cel Unul Născut, L-a dat lumii, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică!
(sursa: www.crestinortodox.ro)