Dumnezeu e peste tot

Singurele criterii în acest caz sunt legate de gestul nostru. Atitudinea noastră să nu fie făcută din lașitate sau necredință. Fiindcă de obicei, atunci când întâmpinăm situații dificile în viață, credința noastră se clatină și, vorba românului, căutăm să dăm bir cu fugiții. Expresia aceasta, foarte veche, datând din perioada fanariotă, semnifica la început sustragerea de la plata impozitului a celor mai nevoiași dintre țărani, iar mai apoi, în epocile modernă și contemporană, eschivarea de la îndeplinirea unei anumite obligații sau fuga de la locul faptei. Dacă totuși fuga e sănătoasă, a părăsi pe cineva pentru a-ți scăpa doar tu pielea nu e deloc onorabil. Dimpotrivă. E foarte rușinos. Pentru că uităm că Dumnezeu e peste tot.
Se spune că în urmă cu sute de ani, în Apus bântuia necruțătoare molima ciumei. Un mare bogătaș, văzând cum mor mii de oameni, își pierdu încrederea în Dumnezeu și porunci servitorilor să-i pregătească cele trebuitoare ca să plece la țară, unde credea că va fi mai păzit de primejdie. Pe când slujitorii îi strângeau lucrurile, unul dintre ei spuse celorlalți: Pentru că stăpânul nostru părăsește orașul ca să scape de ciumă, bănuiesc că Dumnezeu se află numai la țară, nu și la oraș…
Fără să vrea, stăpânul auzi aceste cuvinte și, cuprins de rușinare, cugetă cât de mult se îndoia în sufletul său. Porunci așadar slujitorilor să nu-i mai pregătească bagajul, zicându-le: Nu mai plecăm, de vreme ce Dumnezeu este și în oraș, nu numai la țară…
(Adaptare după o pildă din volumul „Cartea cu pilde“, Al. Lascarov Moldovanu, Editura Semne, 2011)