În apel

Dumitru Morhan rămâne cu șase ani de condamnare în dosarul „balastiera”



Dumitru Morhan, fostul președinte al Uniunii Democrate a Ucrainenilor din România (UDUR), a rămas cu șase ani de condamnare cu închisoare în dosarul „balastiera”. Curtea de Apel Suceava s-a pronunțat ieri în acest caz, menținând și pedepsele aplicate celorlalți doi inculpați. Astfel, Luca Nicușor, administratorul firmei SC Adomir SRL Costâna, din județul Suceava, a primit 12 ani de închisoare și a fost anulată suspendarea condiționată a unei condamnări de trei ani de închisoare cu suspendare, soluție pronunțată într-un dosar care s-a finalizat la instanțele din Botoșani.
Cea de-a treia persoană condamnată în acest dosar este Constantin Ioan Ciobanu, fost și el administrator al firmei din Costâna. Ciobanu are de executat opt ani de închisoare.
Soluția de ieri nu este definitivă și mai poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. Singura veste bună pentru cei trei inculpați din acest dosar este aceea că magistrații de la Curtea de Apel Suceava au decis să reducă valoarea despăgubirilor care trebuie achitate către SC Select 95 SRL București, de la trei milioane de lei la numai 262.000 de lei.
Dosarul a fost finalizat de Tribunalul Suceava încă din 2011, dar mai apoi Curtea de Apel Suceava și-a declinat competența. A urmat recursul la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar magistrații de aici au concluzionat că dosarul își poate urma cursul la Curtea de Apel Suceava, ceea ce s-a și întâmplat în final.
Afaceri vechi, din perioada 2003-2004
Dumitru Morhan și celelalte două persoane au ajuns în fața instanțelor de judecată în cursul anului 2006. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii suceveni, în luna august a anului 2004, împreună cu Nicușor Luca, președintele UDUR a indus în eroare firma Select 95 SRL București, de la care a încasat în total 3,5 miliarde de lei vechi, dar către care nu a livrat nici o marfă. Este vorba despre produse de balastieră, afacerea derulându-se prin intermediul firmei SC Adomir SRL Costâna.
În perioada iunie 2003 – iunie 2004, Nicușor Luca, împreună cu Constantin Ioan Ciobanu, numit administrator la Adomir SRL Costâna, a indus în eroare mai multe societăți comerciale din Suceava și din țară, de la care a achiziționat diverse mărfuri, pentru achitarea cărora au eliberat file cec fără acoperire bancară. De asemenea, Luca l-a determinat pe Ciobanu să nu înregistreze în contabilitate operațiuni comerciale desfășurate cu societățile comerciale pe care le-a indus în eroare. Tot el a semnat, în numele lui Ciobanu, contractul cu Select 95 SRL București.
Procurorii au mai constatat că la acea vreme, Constantin Ioan Ciobanu prezenta, conform medicilor de la Serviciul de Medicină Legală Suceava “deficiență mintală ușoară cu tulburări de comportament și dezvoltare dizarmonioasă a personalității, iar în momentul comiterii faptelor avea discernământul diminuat”.
Ciobanu i-a fost prezentat lui Gheorghe Cojocaru, patronul firmei SC Select 95 SRL București, ca fiind “Stan Ioan” – director al Direcției Județene de Drumuri Comunale, instituție inexistentă, în vreme ce Adomir era firma care tocmai câștigase licitația pentru reabilitarea de drumuri din județul Suceava, unde urmau să fie virate produsele de balastieră inexistente furnizate de SC Irinest Milișăuți către Select 95 București.



Recomandări

La Cetatea de Scaun a Sucevei încep lucrările pentru eliminarea infiltrațiilor de apă. Șoldan: „Acționăm acum pentru ca cetatea să rămână în picioare și peste 100 de ani”

Afaceristul cu mobilă Vlăduț Luchian, condamnat definitiv și trimis la pușcărie după ce a înșelat 11 persoane

Afaceristul cu mobilă Vlăduț Luchian, condamnat definitiv și trimis la pușcărie după ce a înșelat 11 persoane
Afaceristul cu mobilă Vlăduț Luchian, condamnat definitiv și trimis la pușcărie după ce a înșelat 11 persoane

Afaceristul cu mobilă Vlăduț Luchian, condamnat definitiv și trimis la pușcărie după ce a înșelat 11 persoane

Afaceristul cu mobilă Vlăduț Luchian, condamnat definitiv și trimis la pușcărie după ce a înșelat 11 persoane
Afaceristul cu mobilă Vlăduț Luchian, condamnat definitiv și trimis la pușcărie după ce a înșelat 11 persoane