Una albă, alta neagră

Dumitru Morhan, condamnat la șase ani de închisoare într-un alt dosar



Dumitru Morhan: „Cred că e o lucrătură politică, pentru a fi condamnat mereu”
Dumitru Morhan: „Cred că e o lucrătură politică, pentru a fi condamnat mereu”

Dacă marți a aflat că Înalta Curte de Casație și Justiție i-a admis recursul și a trimis spre rejudecare dosarul în care fusese condamnat la șase ani de închisoare pentru tentativă de înșelăciune față de văduva fostului deputat Ștefan Tcaciuc, președintele Uniunii Democrate a Ucrainenilor din România (UDUR), Dumitru Morhan, a avut parte ieri de un duș rece. Și asta pentru că Tribunalul Suceava a pronunțat condamnările într-un dosar vechi de cinci ani și care-l privește, printre alții, și pe Dumitru Morhan.
Judecătorul de ședință a decis să-l condamne pe președintele UDUR la șase ani de închisoare pentru înșelăciune și la un an și șase luni pentru complicitate la participație improprie la evaziune fiscală. Cele două pedepse au fost contopite, iar Dumitru Morhan va avea de executat pedeapsa cea mai grea, de șase ani de închisoare. Soluția de ieri nu este definitivă și poate fi atacată în căile superioare de atac.
„Sunt nevinovat și în acest caz. Mai mult, am o decizie prin care se constată că firma Select 95 îmi datorează trei milioane de euro. Soluția nu are nici o bază legală și îmi voi demonstra nevinovăția la Curtea de Apel Suceava și la Înalta Curte de Casație și Justiție. Cred că e o lucrătură politică, pentru a fi condamnat mereu”, a declarat Morhan.
În același dosar au mai fost judecate alte două persoane, care au primit condamnări mai mari.
Luca Nicușor, administratorul firmei SC Adomir SRL Costâna, din județul Suceava, a primit 12 ani de închisoare pentru înșelăciune, patru ani de închisoare pentru instigare la evaziune fiscală, respectiv un an și șase luni pentru refuzul predării documentelor contabile. De asemenea, în cazul lui Luca Nicușor, a fost anulată suspendarea condiționată a unei condamnări de trei ani de închisoare cu suspendare, soluție pronunțată într-un dosar care s-a finalizat la instanțele din Botoșani.
În fine, cea de-a treia persoană condamnată în acest dosar se numește Constantin Ioan Ciobanu și a fost, de asemenea, administrator al firmei din Costâna. Împotriva acestuia, Tribunalul Suceava a pronunțat următoarele condamnări: opt ani pentru înșelăciune și doi ani pentru evaziune fiscală și i-a revocat alte condamnări din urmă, printre care pentru viol, furt calificat sau violare de domiciliu.
Sume exorbitante, întoarse cu lopata
Instanța a mai luat și alte măsuri, în afara celor de condamnare, în acest dosar. Astfel, Dumitru Morhan și Nicușor Luca au fost obligați să plătească firmei Select 95 SRL București suma de 2,9 miliarde de lei vechi, sumă reprezentând contravaloare marfă, precum și 620 de milioane de lei vechi cu titlu de comision, ambele sume urmând a fi actualizate cu rata inflației, la care se adaugă dobânda legală până la data efectuării plății. Cei trei inculpați mai au de plătit și câte 11.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
O altă măsură luată de judecătorul de caz este aceea de a anula înscrisurile false emise de SC Adomir Com SRL Costâna către mai multe societăți din diferite colțuri ale țării, cum ar fi București, Ploiești, Brăila, Sfântu Gheorghe sau Suceava.
De menționat că o parte din aceste facturi sunt de ordinul miliardelor de lei vechi. Spre exemplu, cea mai mare factură este către SC Select 95 SRL București și are valoarea de cinci miliarde de lei vechi.
Un dosar vechi din 2006
Dumitru Morhan și celelalte două persoane au ajuns în fața instanțelor de judecată în cursul anului 2006. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii suceveni, în luna august a anului 2004, împreună cu Nicușor Luca, președintele UDUR a indus în eroare firma Select 95 SRL București, de la care a încasat în total 3,5 miliarde de lei vechi, dar către care nu a livrat nici o marfă. Este vorba despre produse de balastieră, afacerea derulându-se prin intermediul firmei SC Adomir SRL Costâna.
În perioada iunie 2003 – iunie 2004, Nicușor Luca, împreună cu Constantin Ioan Ciobanu, numit administrator la Adomir SRL Costâna, a indus în eroare mai multe societăți comerciale din Suceava și din țară, de la care a achiziționat diverse mărfuri, pentru achitarea cărora au eliberat file cec fără acoperire bancară. De asemenea, Luca l-a determinat pe Ciobanu să nu înregistreze în contabilitate operațiuni comerciale desfășurate cu societățile comerciale pe care le-a indus în eroare. Tot el a semnat, în numele lui Ciobanu, contractul cu Select 95 SRL București.
Procurorii au mai constatat că la acea vreme, Constantin Ioan Ciobanu prezenta, conform medicilor de la Serviciul de Medicină Legală Suceava “deficiență mintală ușoară cu tulburări de comportament și dezvoltare dizarmonioasă a personalității, iar în momentul comiterii faptelor avea discernământul diminuat”.
Ciobanu i-a fost prezentat lui Gheorghe Cojocaru, patronul firmei SC Select 95 SRL București, ca fiind “Stan Ioan” – director al Direcției Județene de Drumuri Comunale, instituție inexistentă, în vreme ce Adomir era firma care tocmai câștigase licitația pentru reabilitarea de drumuri din județul Suceava, unde urmau să fie virate produsele de balastieră inexistente furnizate de SC Irinest Milișăuți către Select 95 București.



Recomandări

„Afaceristul” cu mobilă Vlăduț Luchian, condamnat cu executare într-un prim dosar de înșelăciune, cu 11 păgubiți

„Afaceristul” cu mobilă Vlăduț Luchian, condamnat cu executare într-un prim dosar de înșelăciune, cu 11 păgubiți
„Afaceristul” cu mobilă Vlăduț Luchian, condamnat cu executare într-un prim dosar de înșelăciune, cu 11 păgubiți