Politic

Dumitru Mihalescul: „Alianța PSD-ALDE a creat două state în România, unul real și unul paralel”



Deputatul PNL de Suceava Dumitru Mihalescul
Deputatul PNL de Suceava Dumitru Mihalescul

Deputatul PNL de Suceava Dumitru Mihalescul afirmă într-o declarație politică că alianța PSD-ALDE a creat două state în România, unul real și unul paralel. „Observ cu amărăciune că liderii celor două partide care conduc astăzi România, PSD și ALDE, nu contenesc să acuze ”statul paralel” și să-l învinovățească de toată nepriceperea și incompetența de care ei au dat dovadă. Mai mult decât atât, numai niște lideri iresponsabili s-ar strădui să împartă românii în două categorii, în bugetari și în privați, și să semene ură și dezbinare între aceștia”, spune Mihalescul. Deputatul PNL ales în circumscripția electorală nr. 35 Suceava mai afirmă că „avem un stat paralel, pe care însă nimeni altcineva, ci doar liderii PSD-ALDE îl văd. Așadar, liderii PSD-ALDE vor să ne spună că trăim într-o altă realitate decât cea pe care o vedem cu toții, în care salariile au crescut cu 25% de la 1 ianuarie 2018, în care medicilor și profesorilor li s-au triplat lefurile, în care pensionarii primesc, așa cum spune legea, pensii mărite de la 1 ianuarie și în care alocațiile de stat pentru copii au fost indexate”.
Mihalescul: „Organele fiscale sunt tot mai aproape de mediul economic, îl susțin și nu îl prigonesc cu plata anticipată a obligațiilor fiscale”
Mihalescul mai arată că în realitatea paralelă a PSD-ALDE, s-au construit sute de kilometri noi de autostrăzi, s-au modernizat căi ferate și gări, s-au construit școli, spitale și s-au renovat cele vechi, și că în statul paralel, mediul de afaceri și agenții economici români sunt sprijiniți de stat pentru a fi mai competitivi, forța de muncă este tot mai bine calificată, iar organele fiscale sunt tot mai aproape de mediul economic, îl susțin și nu îl prigonesc cu plata anticipată a obligațiilor fiscale. În același timp, în statul paralel al PSD și ALDE, liderii politici susțin o justiție dreaptă, neaservită intereselor politice și tot în statul ”lor” administrația locală are o largă autonomie, atât financiară, cât și decizională. „Da! Așa vor cei din PSD-ALDE să ne înfățișeze statul român, deși realitatea spune cu totul altceva”, declară Mihalescul.
„Prețul carburanților, crescut artificial de o măsură a Guvernului PSD-ALDE, a adus după ea creșteri accelerate de prețuri la toate bunurile”
Deputatul PNL arată că în statul real salariile nu au crescut, ci, în cel mai bun caz, nu au scăzut. Peste două milioane de angajați din sectorul privat își văd astăzi lefurile diminuate, iar în sectorul bugetar, cei mai fericiți angajați sunt cei cărora fluturașul de salariu nu le-a adus o veste proastă. Pe unii, așa-zisa majorare de 2% chiar i-a jignit, spune deputatul, căci cu toții constatăm că prețurile au crescut cu peste 3% anul trecut. Mihalescul mai afirmă că în realitatea în care trăiește majoritatea românilor, prețul carburanților, crescut artificial de o măsură a Guvernului PSD-ALDE, a adus după ea creșteri accelerate de prețuri la toate bunurile pe care le pune în coș un cetățean, situație confirmată chiar de datele Băncii Naționale a României care, prin vocea Guvernatorului, avertizează că „încă nu am văzut mare lucru din creșterile de prețuri care se prefigurează până la Paște”. Deputatul Partidului Național Liberal mai afirmă că în statul în care trăim profesorii primesc o leafă mică, medicii mai trebuie să aștepte lefurile uriașe și scutirile de impozite, iar pensionarilor li se va indexa pensia, în cel mai bun caz, de la 1 iulie.
„Românii au înțeles că întreg programul lor a fost o minciună”
Dumitru Mihalescul a mai precizat: „În realitatea noastră, nu s-a construit nimic! Nu avem autostrăzi noi, nu avem căi ferate funcționale, nu avem porturi sau aeroporturi moderne, nu avem nici școli și nici spitale. Dimpotrivă! Aflăm cu stupoare că școlile nu se construiesc și nici nu se modernizează, ci urmează să se pună în practică un plan diabolic de închidere și comasare de școli, de comasare a unor clase și de concediere a unor cadre didactice”. Deputatul PNL de Suceava spune că se vede cu ochiul liber eșecul uriaș pe care l-a înregistrat coaliția de guvernare, precum și dimensiunea uriașă a minciunilor făcute de liderii acesteia, numai pentru a smulge votul românilor, și că statul paralel și alte invenții năstrușnice chiar nu îi mai pot ajuta, pentru că românii au înțeles că întreg programul lor a fost o minciună. Mihalescul mai arată că românii au înțeles că nu poți trâmbița că ai creștere economică record, iar aceasta să însemne tăieri de salarii și amânări ale unor drepturi legale ale pensionarilor. „Românii văd că mediul privat este sufocat de birocrația statală, că antreprenorii români, cei care asigură peste 3,8 milioane de locuri de muncă, nu mai au încredere în Guvern și în ceea ce le va impune legea. Ceea ce mi se pare, însă, cel mai grav este faptul că cele 3 guverne PSD-ALDE ne-au dus într-o fundătură a subdezvoltării, iar dacă mâine se vor aduna nori negri asupra economiei europene, țara noastră este mai nepregătită ca niciodată”, a încheiat deputatul PNL de Suceava Dumitru Mihalescul.



Recomandări

Deputatul AUR Petru Negrea susține că mii de familii de români vor fi sacrificate pe altarul austerității de un Guvern rupt de realitate

Deputatul AUR Petru Negrea susține că mii de familii de români vor fi sacrificate pe altarul austerității de un Guvern rupt de realitate

Liderii IMM-urilor din Suceava critică dur politica fiscală a Guvernului: „IMM-urile au devenit bancomatul statului!”

Conducerea Patronatelor IMM-urilor din județul Suceava a criticat dur noile măsuri de austeritate
Conducerea Patronatelor IMM-urilor din județul Suceava a criticat dur noile măsuri de austeritate

Cererea USR de sancționare a deputatului AUR Mihail Neamțu, trimisă de Biroul Permanent al Camerei Deputaților la Comisia juridică

Cererea USR de sancționare a deputatului AUR Mihail Neamțu, trimisă de Biroul Permanent al Camerei Deputaților la Comisia juridică
Cererea USR de sancționare a deputatului AUR Mihail Neamțu, trimisă de Biroul Permanent al Camerei Deputaților la Comisia juridică