La datorie și la 84 de ani

Dumitru Davidel, distins pentru cei 20 de ani de când se implică în cinstirea eroilor

Dumitru Davidel a rămas dedicat armatei și cultului eroilor și la 84 de ani
Dumitru Davidel a rămas dedicat armatei și cultului eroilor și la 84 de ani

Suceveanul Dumitru Davidel, omul care se identifică de foarte mulți ani cu tot ce înseamnă activități de comemorare a eroilor neamului, rămas activ și la cei 84 de ani ai săi, a primit din partea Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria” Emblema de Onoare ”pentru activitatea susținută și generoasă în procesul de cinstire și promovare a culturii eroilor români”.
Distincția a venit după 20 de ani de implicare în acțiunile comemorative și după ce timp de 15 ani Davidel a fost prim-vicepreședinte al Asociației Cultul Eroilor, filiala Suceava.
Emblema de onoare a fost acordată după ce Dumitru Davidel a decis să rămână doar prim-vicepreședinte onorific al asociației, predând ștafeta unor colegi mai tineri.
Chiar și așa, Dumitru Davidel rămâne activ și implicat în acțiunile de comemorare de suflet, la care nu va renunța atâta timp cât îi va permite sănătatea.
”Este o onoare pentru mine că mi s-a oferit Emblema de Onoare a Asociației Naționale Cultul Eroilor Regina Maria, o distincție care se alătură multor altora pe care le așez cu cinste în casa mea, în locul în care mi-am creat un colț dedicat activității mele de militar în retragere”, ne-a spus Davidel.
Maistrul militar principal în retragere Davidel a fost, în armată, automobilist și tanchist, făcând parte din comisii de omologare a acestei tehnici de luptă și executând multe misiuni internaționale.
Trecut în rezervă din 1994, Davidel a început să servească patria, cum îi place să spună, din postura de reprezentant al Asociației Cultul Eroilor.
Davidel s-a zbătut cel mai mult pentru cinstirea memoriei lui Ioan Grosaru, mort în misiune în Irak în 2007.
Pe 21 septembrie 2007 Ioan Grosaru se afla într-un TAB, în misiune de patrulare în Irak. Vehiculul militar a trecut peste un dispozitiv exploziv și a luat foc, iar Grosaru a rămas ultimul pentru a asigura evacuarea colegilor. Din păcate, muniția din dotarea TAB-ului a explodat și i-a curmat viața. Ioan Grosaru este considerat un erou pentru că și-a salvat cinci colegi din TAB-ul ucigaș. Unul dintre ei și-a pierdut vederea în urma atacului.
În satul natal al eroului, la Păiseni-Cornu Luncii, mormântul lui Ioan Grosaru a devenit un adevărat panteon al eroilor. La mormântul acestuia este o cruce monumentală, de 15 tone și 7,5 metri înălțime, ridicată cu ocazia comemorării a zece ani de la moartea eroului din Irak. Investiția a fost a Primăriei Cornu Luncii, însă, după cum o spune și primarul Gheorghe Fron, principalul promotor, cel care nu a obosit să se implice în acest proiect, a fost Dumitru Davidel.
De asemenea, multe monumente din municipiul Suceava, dar și din mai multe sate au fost renovate prin implicarea lui Davidel.

Recomandări

Artistul fotograf Dimitrie Balint și-a sărbătorit cei 95 de ani împliniți, alături de prieteni, la Galeria de Artă „Zamca”

Primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron, distins cu „Diploma de Onoare” pentru contribuția la păstrarea memoriei eroilor neamului