Duminica Samarinencei

În Duminica a cincea după Paști prăznuim sărbătoarea Samarinencei. Praznicul se înscrie în ciclul duminicilor de după Paști, care îl prezintă pe Iisus Hristos drept Fiul lui Dumnezeu, întrupat, venit în lume în căutarea omului căzut în păcat, pentru a-l ridica din această stare și a-l repune în demnitatea cea dintâi.
Până acum L-am văzut pe Hristos în mijlocul poporului iudeu, poporul ales, pe care Dumnezeu îl condusese în chip minunat în istorie. În această duminică Hristos se revelează unei femei de alt neam – unei samarinence (Ioan 4, 1-42).
Știm că samarinenii erau urâți, disprețuiți de iudei din pricină că țineau doar o parte din Lege. Dacă iudeii îi urau pe samarineni, Hristos îi iubea. El venise în lume pentru toți oamenii, venise să desființeze barierele dintre iudei și elini, dintre robi și slobozi, venise să facă din întreaga umanitate un popor al lui Dumnezeu. Acesta este mesajul Duminicii Samarinencei, când îl vedem pe Hristos căutând nu un popor sau o seminție anume, ci suflete curate, însetate de veșnicie, cărora să le potolească setea cu apele nemuririi.
Cu cine s-a întâlnit la fântână Samarineanca?
Sfânta Evanghelie de la Ioan (4, 1-42), ne relatează că Mântuitorul trecând prin Samaria, fiind obosit, S-a așezat să se odihnească lângă fântâna lui Iacov. Acolo L-a întâlnit o femeie samarineancă, venită din cetate pentru a scoate apă, femeie căreia Hristos i s-a revelat ca fiind Mesia cel prezis de profeți. Este demn de admirat modul în care Hristos s-a descoperit femeii. El nu i-a spus dintr-o dată cine este, ci mai întâi a pregătit-o pentru a putea primi descoperirea, lucru subliniat de Sinaxarul sărbătorii care ne spune că: „Hristos, ca să nu sperie pe femeie nu-i spune despre Sine că este mai mare decât Iacob, ci aduce din nou vorba despre apă, înfățișând mai departe cât de mai presus de toate este aceasta, devreme ce dacă bea cineva din apa aceasta, nu va înseta niciodată”.
Hristos i-a deschis astfel inima femeii, făcându-o să-L recunoască drept un prooroc, să se gândească chiar la Mesia cel profețit, și atunci Hristos „cunoscând bunăvoința femeii și că samarinenii știau și ei cele cu privire la Mesia, din cărțile lui Moise și mai ales din locul acesta „Că prooroc va ridica vouă Domnul Dumnezeu”, ca și din multe altele, zice: Eu sunt Mesia!“.
Descoperirea a fost categorică. Samarineanca s-a învrednicit să audă de la Hristos ceea ce foarte puțini dintre iudei auziseră. Hristos nu ținea cont de neam, El căuta inimi sincere, deschise, gata să-L primească. Această recunoaștere a lui Hristos de către samarineancă o cântăm la Vecernia acestei duminici, spunând:
„Fiul și Cuvântul Tatălui, Cel împreună fără de început și împreună veșnic, Izvorul tămăduirilor, a venit la fântână și o femeie din Samaria a venit să scoată apă; pe care văzându-o Mântuitorul, a zis: Dă-mi apă să beau și mergi de cheamă pe bărbatul tău! Iar ea grăind ca unui om iar nu ca unui Dumnezeu, silindu-se să tăinuiască, a zis: Nu am bărbat! Și Învățătorul a zis către dânsa: Adevărat ai zis: Nu am bărbat; căci cinci ai avut și acum pe care-l ai nu-ti este bărbat Iar ea mirându-se de acel cuvânt și alergând în cetate, striga mulțimilor, grăind: Veniți de vedeți pe Hristos, Carele dăruiește lumii mare milă“.
Mărturisim și noi că Cel ce a întâmpinat-o pe samarineancă, a fost Însuși Ziditorul universului, minunându-ne în fata iubirii Lui de oameni.
„Lângă fântâna lui Iacov aflând Iisus pe samarineancă, a cerut apă de la dânsa, Cel ce acopere pământul cu nori. O minune Cel ce se poartă pe heruvimi, vorbea cu o femeie desfrânată; apă cerând, Cela ce a spânzurat pământul pe ape; apă căutând,
Cela ce revarsă apele izvoarelor și lacurilor; vrând să dezlege cu adevărat pe aceea, care era vânată de luptătorul vrășmaș și să adape cu apa cea vie pe ceea ce era aprinsă puternic de lucruri netrebnice, ca un Indurat și de oameni Iubitor“.
La fântână, femeia samarineancă a întâlnit pe Însuși Ziditorul. În ceasul în care omul călcase porunca în rai, pierzându-și demnitatea dată de Creator, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, la fântână, s-a descoperit samarinencei drept Mesia, venit să-l repună pe om în demnitatea de la început.
Hristos în căutarea oii celei pierdute
Femeia samarineancă este și o imagine a întregii omeniri căzute în păcat. În ceasul în care Eva călcase porunca în rai, Hristos, la fântână a dat viață rodului Evei:
„Venit-a la izvor, în ceasul al șaselea, Izvorul minunilor, spre a aduce la viață pe rodul Evei; că Eva întru acest ceas a iesit din rai, din pricina amăgirii șarpelui. Deci s-a apropiat samarineanca să scoată apă, pe care văzându-o Mântuitorul, a zis:
Dă-mi apă să beau și Eu te voi sătura de apa cea vie; iar înțeleapta, alergând în cetate, a vestit îndată mulțimilor, zicând: Veniți de vedeți pe Hristos, Domnul, Mântuitorul sufletelor noastre“. Samarineanca de la fântâna lui Iacov este prezentată de slujba duminicii și ca imagine a omenirii căzute, dar și ca mijloc prin care Hristos voia să ajungă la noi, cei al căror chip era.
„Să ascultăm pe Ioan cel ce ne învață pe noi despre cinstitele taine, care s-au făcut în Samaria; cum a vorbit Domnul cu femeia, cerându-i apă, Cel ce a adunat apele întru adunările lor; Cel ce este împreună șezător pe scaun cu Tatăl și cu Duhul. Că a venit să caute chipul Său, ca Cel ce este în veci pururea lăudat“.
Revelația făcută femeii samarinence a constituit așadar una din etapele lucrării de mântuire a omului, întreprinsă de Iisus Hristos. Noi cei de azi, mărturisim că toate cele făcute și suferite de Hristos erau părți ale lucrării Sale mântuitoare, de care noi bucurându-ne, îl lăudăm pe Pricinuitorul.
„Moarte ai primit cu trupul, lucrându-ne nouă nemurire, Mântuitorule; și în mormânt Te-ai sălășluit ca să ne slobozești pe noi din iad, înviindu-ne împreună cu Tine, Care ai pătimit ca un om și ai înviat ca un Dumnezeu. Pentru aceasta strigăm: Slavă Ție, Dătătorule de viață , Doamne, Cel ce singur ești Iubitor de oameni“.
Și Duminica Samarinencei este prin urmare, un prilej la care îi aducem cântare Celui ce ne-a mântuit pe noi, Celui ce trecând prin Samaria, căuta mântuirea femeii samarinence și a noastră a tuturor.
Ce a însemnat pentru femeia samarineancă întâlnirea cu Hristos?
Toate lucrurile pe care le facem sau le întâmpinăm în viață au o anumită influentă asupra noastră. Cu cât ele sunt mai mari, mai importante, cu atât și influenta lor asupra noastră e mai mare. O întâlnire a omului cu Dumnezeu, cu Hristos, nu poate rămâne fără urmări în viața omului. Știm ce a însemnat pentru Sfinții Apostoli, sau pentru Sfântul Toma, întâlnirea cu Hristos cel înviat. De asemenea Saul, fiind întâmpinat de Hristos pe drumul Damascului, s-a schimbat radical. La fel stau lucrurile și cu femeia samarineancă. Era o femeie păcătoasă, dar întâlnindu-L pe Hristos și cunoscând milostivirea Lui, a devenit alta umplându-se de cunoștință puterii dumnezeiești.
Condacul praznicului ne arată că pentru samarineancă întâlnirea cu Hristos a însemnat moștenirea împărăției veșnice:
„Cu credință venind la fântână samarineanca, Te-a văzut pe Tine apa înțelepciunii, din care bând din destul cea pururea lăudată, a moștenit împărăția cea de sus“.
Momentul a fost hotărâtor. Întâlnirea cu Hristos a însemnat dobândirea vieții veșnice. Viața însă, tinde să dea viață , lumina să lumineze. Femeia care a primit lumina nu poate ascunde acest dar. Lăsându-și vasul cu apă, dădu fuga în cetate să vestească tuturor samaritenilor pe Mântuitorul. Fusese convertită la Hristos, la credință și deveni totodată „misionară“, chemându-i la credință pe toți cei din cetate.
„Când Te-ai arătat pe pământ, Hristoase Dumnezeule, pentru nespusa iconomie, auzind samarineanca cuvântul Tău, Iubitorule de oameni, a lăsat vadra la fântână și alergând a spus celor din cetate: Veniți de vedeți pe Cunoscătorul inimilor; oare nu este Acesta Hristos, pe care-L așteptăm, Cel ce are mare milă ?“
Intâlnindu-L pe Hristos samarineanca „a vestit îndată mulțimilor, zicând: Veniți de vedeți pe Hristos Domnul, Mântuitorul sufletelor noastre“.
Cum se întâmplase și în cazul lui Toma sau al lui Pavel, tot așa și acum. Pentru samarineancă întâlnirea cu Hristos, a însemnat îndeosebi două lucruri: convertire la credință și misionarism. Este un prilej să ne întrebăm și noi dacă L-am întâlnit pe Hristos. Răspunsul însă trebuie să-l dăm cu viața noastră.
(http://cbrom.de)