Floriile

Duminică prăznuim Intrarea Domnului în Ierusalim

Intrarea sărbătorească în Ierusalim este unul dintre cele mai mari evenimente din viața pământească a Mântuitorului Iisus Hristos. În zilele acelea, cetatea era plină de oameni veniți de pretutindeni să asiste la marea sărbătoare a Paștilor. Ei așteptau sosirea Mântuitorului și se pregăteau să Îl întâmpine sărbătorește. Toți vorbeau de Marele Prooroc din Nazaret care tocmai săvârșise cea mai mare din minunile Sale – învierea din morți a lui Lazăr din Betania. Mântuitorul Iisus Hristos intră în Ierusalim călare pe mânzul unei asine, adică pe un măgăruș, așa cum profețise proorocul Zaharia. Israeliții îl considerau simbol al păcii și cel mai umil dintre animale. Acest lucru ne arată smerenia Mântuitorului. El nu intră asemenea împăraților acelor vremuri, călare pe cai albi, ci smerit, călare pe un asin, tocmai pentru a arăta că nu este un împărat din lumea aceasta, ci este Împăratul Cerurilor. Ramurile cu care L-au întâmpinat oamenii pe Iisus erau ramuri verzi de finic (verdele însemnând viață), acestea fiind un simbol al bucuriei; așa obișnuiau evreii să-i întâmpine pe conducătorii lor. Cuvintele cu care L-au întâmpinat oamenii pe Iisus – „Osana, Fiul lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!” – exprimă bucuria lor, fiind cuvinte de laudă și de preamărire a lui Iisus Hristos, Care venea la ei în numele lui Dumnezeu-Tatăl. „Osana” înseamnă „ajută” sau „miluiește”, iar expresia „Osana, Fiul lui David” arată că oamenii, de la mic la mare, Îl recunoșteau ca pe un Împărat din neamul lui David, rege din Vechiul Testament.
Credincioșii poartă ramuri de salcie, în ziua Floriilor
În această zi, oamenii aduc în biserici ramuri de salcie, care sunt binecuvântate de preot la sfârșitul Sfintei Liturghii. Apoi sunt împărțite credincioșilor în amintirea ramurilor de finic, de măslin și de palmier cu care mulțimea L-a întâmpinat pe Domnul la intrarea în Ierusalim. Aceste ramuri sunt purtate în mâini ca semn al biruinței asupra morții, pe care Iisus Hristos a învins-o prin învierea lui Lazăr din morți, prevestind Învierea Sa. Aceste ramuri de salcie sunt duse acasă și puse la icoane, pentru ca astfel să-L primim pe Domnul în casele noastre, dar mai ales în sufletele noastre, așa cum a făcut odinioară poporul din Ierusalim.

Recomandări

„Omul este veșnic dator lui Dumnezeu” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic în Duminica a XI-a după Rusalii

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Rarău a călătorit pentru a doua oară prin Câmpulung Moldovenesc

„Dați-le voi să mănânce!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a VIII-a după Rusalii

„Ce ai Tu cu noi Iisuse, Fiul lui Dumnezeu?” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a V-a după Rusalii