Sala de sport a Școlii Gimnaziale „Grigore Ghica Voievod” din Suceava a găzduit, pe 15 decembrie 2025, evenimentul „Dulce Crăciun Fest”, un târg de Crăciun care a îmbinat atmosfera de sărbătoare cu diversitatea gusturilor și spiritul solidarității.
Sub coordonarea doamnei consilier educativ Corina Stavnic şi implicarea cadrelor didactice, evenimentul a reunit standuri amenajate creativ, cu dulciuri tradiționale și internaționale. Fiecare stand a spus o poveste, nu doar prin gust, ci și prin amenajarea creativă, inspirată din atmosfera Crăciunului, cu detalii care au transformat spațiul într-un târg festiv de iarnă.
Momentul de vârf l-a constituit colindul comun al tuturor elevilor şcolii, care a adus emoția și bucuria Crăciunului în sufletele participanților.
Târgul a avut și un important scop caritabil, o parte din fondurile strânse fiind donate Locuinţei Maxim Protejată Mihoveni, transformând fiecare gest de cumpărare într-un act de generozitate.
La finalul evenimentului, doamna director Marlena Moscal a transmis un mesaj de recunoștință adresat părinților, subliniind că implicarea, sprijinul și dăruirea acestora au fost esențiale pentru reușita activității, fără de care „Dulce Crăciun Fest” nu ar fi fost posibil.
„Dulce Crăciun Fest” a fost o demonstrație vie că spiritul Crăciunului se construiește prin comuniune, dăruire și bucuria de a fi împreună!





