– Prin Duhul Sfânt, Hristos pătrunde în interiorul omului, în umanitatea pe care El a răscumpărat-o prin Jertfa Sa și a înnoit-o prin lucrarea Sa
Cel care îi zidește pe oameni în Hristos, ca Biserică vie, văzută, adică comunitate concretă a oamenilor cu Dumnezeu prin Hristos este Duhul Sfânt, odată cu venirea lui personală în lume la Cincizecime, de la Tatăl, trimis de Fiul (Ioan XV, 26). Prin Sfântul Duh, în ziua cincizecimii, adunarea Apostolilor și ucenicilor la care s-au adăugat, chiar din prima zi, cei care au primit cuvântul Evangheliei lui Hristos și s-au botezat, ca la trei mii de suflete, a devenit loc și lăcaș al prezentei Cuvântului, adică al prezentei lui Hristos însuși, a devenit Biserica. Aceasta poartă Cuvântul și Îl propovăduiește, așa cum Fecioara Maria L-a purtat și L-a crescut. Iar acest Cuvânt este Logosul Tatălui, adică Fiul lui Dumnezeu întrupat, prezent în Biserică, așa cum a fost prezent în sînul Fecioarei. Biserica este, deci, prin Duhul Sfânt, venit în lume în chip personal, la Cinczecime, loc al prezenței lui Hristos cel mort și înviat pentru mântuirea noastră a tuturor .
Se obișnuiește să se vorbească de trimiterea Duhului Sfânt în lume, de la Tatăl prin Hristos sau de către Tatăl (Ioan XIV, 26) și Fiul Său întrupat (Ioan XV, 26) ca despre un act prin care Duhul Sfânt trebuie văzut întotdeauna ca Duhul lui Hristos însuși, deci nu trebuie conceput sau văzut în nici un fel despărțit de Hristos . Este total falsă imaginea unui Hristos în cer și a Duhului Sfânt în Biserică, fiindcă nu ia în serios unitatea și comuniunea Persoanelor treimice care se înconjoară, ce cuprind și se oglindesc reciproc. La Dumnezeu cele trei Persoane nu sunt despărțite. De aceea nici nu se poate vorbi în sens propriu de numărul trei: . Nu se poate deci disocia între lucrarea și iconomia Fiului pe de o parte și lucrarea și iconomia Duhului Sfânt pe de altă parte, ca să se poată spune că Biserica ține numai de Hristos și este lucrarea lui Hristos sau că ea ține și este lucrarea exclusivă a Duhului Sfânt, începând din ziua Cincizecimii. Această disociere >.
Fiul și Duhul sunt cele două Persoane divine care efectuează Revelația în mod solidar. Amândouă revelează pe Tatăl și se revelează una pe alta ca și în viața internă dumnezeiască. Dar Cuvântul și Duhul Sfânt sunt prezenți și lucrători împreună în iconomia mântuirii noastre. Căci Duhul Sfânt și Cuvântul lui Dumnezeu nu erau despărțiți în perioada în care Duhul Sfânt pregătea întruparea Cuvântului și în cea în care Cuvântul întrupat pregătea venirea personală a Duhului în lume, precum nu sunt despărțiți nici în cea prezentă în care Duhul Sfânt ne deschide accesul la Cuvântul înălțat cu trupul la cer. Subliniind ideea, P. Evdokimov spune: > . >; >. Prin Duhul Sfânt, Hristos pătrunde în interiorul omului, în umanitatea pe care El a răscumpărat-o prin Jertfa Sa și a înnoit-o prin lucrarea Sa, întrucât Trupul Lui a fost total umplut și străbătut de Duhul. Această idee o subliniază Sfântul Apostol Pavel prin cuvintele: > (Rom. V, 5). Prin Duhul strigăm: > (Rom. VIII, 15) și numim pe Iisus Domn (I Cor. XXI, 3). Cincizecimea deschide Istoria Bisericii, inaugurează Parusia și anticipează Împărăția. Duhul Sfânt încorporează în Trupul lui Hristos, Biserica, ca > (Rom. VIII, 17), ne face > și în Fiul noi aflăm pe Tatăl. Duhul Sfânt lucrează în firea noastră divină, după har, și ne ridică și menține în comuniune cu Tatăl, datorită Fiului Său întrupat.
