Duhovnic sau psiholog

În perioada contemporană, din cauza efectelor tot mai pregnante ale secularizării, preotul este văzut mai mult ca un funcționar al unei instituții. Într-o latură cu totul opusă se află cei care îl consideră un magician sau unul care săvârșește acte miraculoase. De cele mai multe ori însă, rolul preotului duhovnic este asociat cu cel al unui psiholog, iar epitimia pe care o recomandă este luată drept simplu sfat de îndrumare psihologică.
Au putința de a face judecata care de fapt și de drept aparține Domnului
Dincolo de toate conceptele greșite despre ierarhia clericală, trebuie știut că preotul este cu mult mai mult. El are darul duhovniciei, acela al dezlegării și iertării păcatelor, fiind învestit „cu sacrul privilegiu de a deschide și de a pătrunde în inimile celor ce-și pregătesc prin pocăință sfințenia“.
Această putere de a lega și dezlega păcatele oamenilor nu au primit-o toți oamenii, ci numai cei care au fost aleși de Domnul să lucreze ale Sale în haina preoției. Numai celor care sunt pregătiți pentru această misiune „li se dă puterea dezlegării“. Numai celor aleși Dumnezeu le-a dat această putere, aceștia ajungând la mintea lui Hristos prin care au putința de a face judecata care de fapt și de drept aparține Domnului.
Harul iertării pătrunde conștiința
Darul iertării păcatelor, pe care Hristos l-a dat mai întâi ucenicilor Săi, nu s-a mărginit numai la aceștia, ci a fost transmis mai departe, din generație în generație, prin succesiune apostolică neîntreruptă, tuturor slujitorilor Sfintei Biserici, după promisiunea sfântă: „Iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacurilor“. Prin urmare, harul iertării pătrunde conștiința și eliberarea de păcate devine darul ce lucrează în „inima credincioșilor cu puterea creatoare, deschizând drumul vieții cu Dumnezeu“.
Taina Pocăinței se face într-un mod special, și anume sub forma judecății milostive
Iisus Hristos este veșnicul Arhiereu. El este Izvorul sfințeniei. În consecință, perpetuarea sacerdoțiului Său de-a lungul veacurilor, în vederea conferirii roadelor împăcării cu Dumnezeu tuturor celor ce voiesc să se împărtășească din ele, a făcut necesară instituirea unei preoții noi, slujitorii ei devenind „ai tainelor lui Dumnezeu“.
„O judecată înaintea Judecății“
„Preoții Noului Legământ“ au o slujire harismatică în consecința revărsării Sfântului Duh peste Apostoli la Cincizecime. „Lucrând în numele lui Hristos și fiind mutați de Duhul dintr-o stare naturală într-o stare harică, preoții creștini se unesc acum cu Hristos, devenind într-adevăr mijlocitori între Dumnezeu și oameni“, spune pr. prof. Ilie Moldovan. În acest sens, părintele profesor mai spune: „Manifestare a puterii iubitoare a lui Hristos, Taina Pocăinței se face într-un mod special, și anume sub forma judecății milostive. Pronunțarea dezlegării din partea preotului duhovnic e o judecată înaintea judecății. Iertarea divină comportă două elemente care se leagă și se completează una cu alta. Pe de o parte, harul dumnezeiesc pe care îl dobândește cel ce se pocăiește este un act de iubire, pe care acesta îl simte ca un ajutor, ca un factor ce îi procură bucurie, iar bucuria eliberării de păcat se trăiește ca o adevărată fericire. Pe de altă parte, iertarea aceasta ține și de o judecată, fără de care binele și răul ar deveni în viața credinciosului valori indiferente. Amândouă aceste laturi sunt cuprinse în ideea paulină a înnoirii făpturii: cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi. Și toate sunt de la Dumnezeu, Care ne-a împăcat cu El prin Hristos și Care ne-a dat nouă slujirea împăcării. Pentru că Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine Însuși, nesocotindu-le greșelile lor și punând în noi cuvântul împăcării“ („Preotul duhovnic și darul iertării păcatelor“, în Revista Ortodoxia, nr. 3-4, an XXIX, 1977).
Întoarcerea penitentului la Dumnezeu să fie autentică
Duhovnicia preotului este un „întreg ansamblu de acțiuni pe care le întreprinde preotul în vederea unei înrâuriri personale exercitate asupra penitentului“.
Relația dintre duhovnic și penitent în timpul Spovedaniei, îl ajută pe acesta din urmă să fie într-o legătură directă cu Dumnezeu. Astfel, prin această relație, se urmărește ca întoarcerea penitentului la Dumnezeu să fie autentică. În actul de creștere duhovnicească, de ieșire din individualitate, voința penitentului are un rol însemnat pe lângă efortul duhovnicului: „Cu cât pocăința este mai adâncă – notează pr. Moldovan – cu atât și penitentul se descătușează mai mult de lâncezirea și învârtoșarea de păcat“.
Calea de ieșire din înstrăinare și întâlnirea cu Dumnezeu
După cum se poate observa, preotul duhovnic are darul iertării păcatelor, confirmând prin puterea dumnezeiască neîntrecuta capacitate de a-și cunoaște psihologic penitentul. El îi oferă credinciosului calea de ieșire din înstrăinare și întâlnirea cu Dumnezeu. Îl integrează pe acesta în unitatea eclezială, care este „poporul ales, cetatea cerească, trupul Lui Hristos, noua creație, noul Israel, Împărăția lui Dumnezeu“. Pe de altă parte, psihologul recomandă doar o rețetă terapeutică, fără nici o legătură cu Dumnezeu.
(Pr. Ionuț CONSTANTIN, Parohia Ciupercenii Noi, sursa: Ziarul Lumina)