Duckadam, omul cu un bun-simț incalculabil

Dacă ar fi să aleg subiectul cel mai important din fotbalul românesc (despre care am stabilit, de multă vreme, că se joacă mai mult pe vorbe și infinit mai puțin pe gazon) al ultimelor câteva luni, atunci acesta nu poate fi altul decât „cazul Duckadam”. Dacă n-ați prins desfășurarea evenimentelor, atunci trebuie să aflați că Helmut Duckadam era de aproximativ 10 ani angajat al clubului FCSB (fost Steaua, până la sentința judecătorească dată de niște tembeli care evident că n-au nimic de a face cu sportul) pe funcția de director de imagine. Sau cam așa ceva. Cred că nu greșesc, și evident că despre exagerare nici nu poate fi vorba, dacă afirm că pe Helmuth Duckadam și l-ar fi dorit în această funcție oricare din cluburile de pe întinsul întregii planete, de la Internazionale Milano la Boca Juniors, și de la Real Madrid la Pohang Steelers. Care altul pe lume se mai poate lăuda cu ceea ce a reușit „eroul de la Sevilla”, și care pentru acea realizare absolut unică și absolut inegalabilă va figură pentru eternitate atât în istoria celui mai iubit sport, cât și în cărțile de recorduri, fie ele Guinness sau oricare altele? Iar dacă ar fi să caut în întreg fotbalul nostru o figură emblematicăpe care să o pot compara cu a lui Duckadam, atunci nu mă pot opri decât la Gică Hagi. Pentru cei prea tineri pentru a fi putut trăi pe viu noaptea aceea de 7 mai 1986, am să reamintesc doar că Duckadam a câștigat practic de unul singur trofeul suprem european, Cupa Campionilor (devenită ulterior Champions’ League), apărând toate cele 4 lovituri de departajare de la 11 metri, trase nu de Chiajna, ci de Barcelona, la sfârșitul celor 120 de minute de joc fără gol. S-a mai încercat de atunci încoace să i se diminueze din merite, s-au căutat cazuri similare (chiar și-n primăvara acestui an, nu știu unde în lume, a mai aparat unul 4 penalty-uri),dar la un asemenea nivel, într-o finală de nivel maxim, cât va mai existaspecia umană, performanța asta nu se poate egala, ce nu-i clar? Ei, și uite-așa, s-a trezit un cioban cu pușcărie să-l taie de la salariu pe performerul absolut din fotbalul nostru, ba și să explice, nesimțitul dracului, că el ce să facă cu gloriile dacă se pune problema falimentului. E limpede că dincolo de nivelul de stânănăpădită de căpușe și de păduchi, Becali nu poate trece. După 10 ani, a sesizat și Duckadam amănuntul ăsta, sunt sigur, însă bunul său simț (egal ca mărime cu performanța safotbalistică) l-a împiedicat să zică ceea ce trebuia cumva spus. S-a retras, pur și simplu, de la stână. Nu-i nimic, se va găsi pentru el un loc mai salubru, sunt sigur. Și oricum, un loc pe veci în inimile noastre.